Simona Halep

Simona Halep, infectată cu noul coronavirus. Anunțul de ultimă oră al sportivei

31.10.2020 | 14:04
Simona Halep infectata cu noul coronavirus Anuntul de ultima ora al sportivei
ADVERTISEMENT

Simona Halep a anunțat astăzi, 31 octombrie, că a fost testată pozitiv cu noul coronavirus. Tenismena româncă a dezvăluit că se află în izolare și că se simte bine.

UPDATE, 31 octombrie 15:26 / Simona Halep nu a scăpat de infectarea cu coronavirus, deși a fost extrem de precaută încă de la începutul pandemiei și preocupată să se protejeze de COVID-19.

ADVERTISEMENT

Ba mai mult, tocmai din aceste considerente, a refuzat să participe la Grand Slamul de la US Open: ,,După ce am analizat toţi factorii şi ţinând cont de circumstanţele excepţionale cu care ne confruntăm, am decis să nu merg la New York pentru a juca la US Open”.

Simona Halep poate decide să nu mai participe la Grand Slam-ul de la Australian Open, după ce a ratat și US Open

Astfel, deși Simona nu luase încă o decizie referitoare la participarea la turneul de Grand Slam care va avea loc la începutul lunii ianuarie în Australia, dar după infectarea cu coronavirus, teama sportivei noastre de o nouă infectare s-ar putea amplifica și ar putea să rateze cel mai important turneu din startul noului sezon din 2021.

ADVERTISEMENT

Sportiva și-a explicat decizia prin faptul că va pune întodeauna sănătatea pe primul loc, indiferent despre ce turneu este vorba: ,,Am spus întotdeauna că voi pune sănătatea pe primul loc, de aceea prefer să rămân să mă antrenez în Europa. Ştiu că Federaţia americană de tenis şi WTA au muncit mult ca să organizeze turneul în siguranţă şi le doresc succes tuturor participanţilor”, a scris Simona Halep pe Twitter, a doua zi după victoria sa în turneul de la Praga.

De altfel, Halep a refuzat să participe și la turneul de la Palermo, care trebuia să aibă loc la începutul lunii august, după Italia impusese carantină obligatorie pentru două săptămâni la intrarea în țară: ,,Având în vedere recenta creștere a cazurilor de COVID-19 din România și teama de calătorii internaționale cu avionul în această perioadă, am luat dificila decizie de mă retrage de la turneul de la Palermo. Vreau să mulțumesc directorului terenului și ministrului Sănătății din Italia pentru eforturile făcute pentru mine și sper ca turneul să fie un succes”, declara Simona Halep.

ADVERTISEMENT

Sportiva noastră nu a mai disputat o partidă de tenis din data de 4 octombrie, atunci când era învinsă la Roland Garros în optimi, de către poloneza Iga Swiatek. La nici o lună după ce a fost eliminată de la French Open de cea care avea să devină campioană, Halep a dezvăluit că a fost infectată cu noul coronavirus.

Simona Halep a anunțat pe Twitter cum se simte: „Sunt bine”

Pandemia de coronavirus nu ocolește pe nimeni. Ultimul nume important ce a căzut pradă COVID-19 este cel al Simonei Halep, cea mai importantă sportivă din România în ultimii ani.

ADVERTISEMENT

Tenismena a făcut astăzi, 31 octombrie, anunțul public referitor la problemele sale de sănătaet și și-a informat fanii că a fost depistată pozitiv cu COVID-19.

„Bună tuturor! Vreau să vă anunț că am fost testată pozitiv cu COVID-19. Sunt în auto-izolare acasă și mă recuperez bine, după ce am avut câteva simptome ușoare. Mă simt bine… Vom trece împreună prin asta”, a postat sportiva pe contul său oficial de Twitter.

Coronavirus face prăpăd în România: 923 de bolnavi în stare gravă

Situația infectărilor nu este deloc una bună în țara noastră. Sâmbătă au fost anunțate 5.753 de cazuri noi, însă numărul pacienților aflați în stare gravă este unul dramatic. Nu mai puțin de 923 de bolnavi sunt în secțiile ATI.

În total, în România auf ost confirmate 241.339 de cazuri, dintre care 172.513 au fost vindecate. În doar 24 de ore, între 31.10.2020 (10:00) și 31.10.2020 (10:00), au murit 101 oameni și s-a atins pragul total de 6.968 de morți.

Pentru Simona Halep, vestea proastă vine la doar câteva zile după ce anunțase că are probleme la un picior și că folosește orteze atunci când face efort.

Acum 10-11 ani eram în străinătate şi m-a luat durerea la tendonul lui Ahile. Am făcut un test şi de atunci am avut parte de orteze.

Am folosit zi de zi. Atunci când merg am renunţat la ele, pentru că vreau să merg mai comod, dar când fac efort le folosesc în permanenţă. Am jucat şi fără ele pentru că le-am uitat şi am avut dureri şi am făcut febră musculară

Piciorul meu nu arată foarte bine, dar încerc să îl tratez cât se poate de mult. Muşchii din talpă sunt extrem de solicitaţi. Sunt foarte dureroase aceste probleme, am avut şi o ruptură de 40%, pur şi simplu n-am mai putut să merg.

Deasupra piciorului am un os ieşit puţin şi mereu am probleme când mă încalţ. Este o problemă pe care o aud la mai mulţi jucători”, spunea Halep în data de 17 octombrie 2020.

ADVERTISEMENT