Sporturi

Simona Halep, ironizată de Sabalenka după înfrângerea de la Stuttgart: „N-am vrut să stau prea mult pe teren”

24.04.2021 | 22:27
Simona Halep ironizata de Sabalenka dupa infrangerea de la Stuttgart Nam vrut sa stau prea mult pe teren
ADVERTISEMENT

Entuziasmată peste măsură de victoria obținută fără drept de apel în semifinalele turneului WTA de la Stuttgart, scor 6-3, 6-2, în fața Simonei Halep, Aryna Sabalenka nu s-a sfiit să arunce „săgeți” către ocupanta locului 3 mondial.

Nu am dormit suficient azi-noapte, deci nu am vrut să stau prea mult pe teren”, a declarat bielorusa la finalul partidei, adăugând că așteaptă cu nerăbdare actul final, în care o avea ca adversară pe australianca Ashleigh Barty.

ADVERTISEMENT

Revenită după o accidentare la umăr care a ținut-o aproape o lună departe de terenul tenis, Simona se poate consola, însă, cu un cec în valoare de 26.130 de euro şi 185 de puncte WTA.

Sabalenka o ironizează pe Simona Halep după victoria de la Stuttgart

Am jucat foarte bine și am luptat pentru fiecare punct. Nu a fost deloc ușor. Pentru mine a fost un meci foarte bun, nu sunt surprinsă că m-am ridicat la acest nivel, eram pregătită pentru un asemenea meci.

ADVERTISEMENT

Sunt foarte fericită pentru că am ajuns în a doua finală a carierei. Cred că Barty va fi 100% pregătită mâine, sper să mă ridic și eu la același nivel”, a mai spus Aryna Sabalenka, imediat după meciul câștigat în minimum de seturi în fața Simonei Halep.

Vești bune din Istanbul. Sorana Cîrstea s-a calificat în finala turneului

În schimb, Sorana Cîrstea a învins-o fără drept de apel pe ucraineanca Marta Kostyuk, scor 6-4, 6-4 și continuă cursa pentru titlul de la Istanbul. În ultimul act, românca aflată pe locul 67 WTA o va întâlni pe Elise Mertens, ocupanta poziției cu numărul 17 și principala favorită a competiției.

ADVERTISEMENT

Sunt foarte fericită, e prima finală din sezon. E pe zgură, la primul meu turneu din sezonul din acest an. Au fost condiții dificile, vânt, ploaie, dar au fost pentru toată lumea.

A fost un meci complicat. Marta a jucat bine, dar sunt mulțumită că voi juca finala de mâine”, a declarat Sorana la finalul partidei.

ADVERTISEMENT

Este prima finală în care se califică în ultimii doi ani, după cea pierdută la Tashkent, în 2019. De altfel, sportiva noastră se poate lăuda cu un singur trofeu la simplu, cucerit în 2008, tot în capitala Uzbekistanului.

ADVERTISEMENT
Cine este patronul milionar care merge cu metroul în București: „Fac socoteala, ies...
Cine este patronul milionar care merge cu metroul în București: „Fac socoteala, ies mult mai ieftin!”
Unde ascunde Nelson Mondialu’ kilogramele de aur pe care le deține. Motivul pentru...
Unde ascunde Nelson Mondialu’ kilogramele de aur pe care le deține. Motivul pentru care a refuzat pensia de la stat
MasterChef Cătălin Scărlătescu a pierdut 435.000 de euro, în patru ani. Adevărul despre...
MasterChef Cătălin Scărlătescu a pierdut 435.000 de euro, în patru ani. Adevărul despre datoriile vedetei Pro Tv
Primăria Sectorului 6 și-a făcut propriul serviciu de salubrizare. Directorul general, un patron...
Primăria Sectorului 6 și-a făcut propriul serviciu de salubrizare. Directorul general, un patron al unei firme de catering, membru PNL
Ce avere are cel mai bogat membru din conducerea BNR. Dan Rușanu este...
Ce avere are cel mai bogat membru din conducerea BNR. Dan Rușanu este patronul unui lanț hotelier
Cum este raiul în realitate: relatarea unui reputat neurochirurg care a intrat în...
Cum este raiul în realitate: relatarea unui reputat neurochirurg care a intrat în comă. „A fost dovada incontestabilă a realității experienței mele”
Umilit de statul român, marele Ilie Năstase a rămas cu aceeași pensie de...
Umilit de statul român, marele Ilie Năstase a rămas cu aceeași pensie de nimic și după recalculare: "Sunt singurul general cu un asemenea venit"
Incredibil ce s-a aflat despre Toto Cutugno la un an de la moartea...
Incredibil ce s-a aflat despre Toto Cutugno la un an de la moartea sa. Fiul său a dezvăluit totul: ”Nu l-a văzut niciodată să...”
Sorin Bontea, juratul de la MasterChef, n-a prea trecut pe la școală: Am...
Sorin Bontea, juratul de la MasterChef, n-a prea trecut pe la școală: Am citit câteva cărți
Lidia Buble a comis-o iar în trafic! Anul trecut, a fost condamnată după...
Lidia Buble a comis-o iar în trafic! Anul trecut, a fost condamnată după ce a mituit doi polițiști de la Rutieră
Singura artista din România cu 6 recorduri Guinness a renunțat 12 ani la...
Singura artista din România cu 6 recorduri Guinness a renunțat 12 ani la muzică pentru școală. Ce sfat le dă Cleopatra Stratan tinerilor
Soarele în Balanță! Camelia Pătrășcanu, horoscop special. Ce vești primesc Racii
Soarele în Balanță! Camelia Pătrășcanu, horoscop special. Ce vești primesc Racii
Adevăratul nume al Elenei Lasconi. Cum o cheamă, în realitate, pe șefa USR...
Adevăratul nume al Elenei Lasconi. Cum o cheamă, în realitate, pe șefa USR care vrea să cucerească Palatul Cotroceni
Mihaela Geoană, despre familie, politică și carieră: ”În România, nu a existat un...
Mihaela Geoană, despre familie, politică și carieră: ”În România, nu a existat un rol bine definit al Primei Doamne”. Ce șanse are Mircea Geoană să devină bunic
A ÎNCEPUT a DOUA RECALCULARE! MARIUS BUDĂI anunță ce ADEVERINȚE TREBUIE ADUSE
A ÎNCEPUT a DOUA RECALCULARE! MARIUS BUDĂI anunță ce ADEVERINȚE TREBUIE ADUSE
Marcel Ciolacu, prima apariție publică alături de soție după mulți ani. Cum arată...
Marcel Ciolacu, prima apariție publică alături de soție după mulți ani. Cum arată nevasta premierului
Cine sunt judecătorii care-l feresc pe Ion Iliescu de acuzații la 34 de...
Cine sunt judecătorii care-l feresc pe Ion Iliescu de acuzații la 34 de ani de la începerea anchetei
Cât costă trei litri de suc natural din mere româneşti. Ţara noastră, campioană...
Cât costă trei litri de suc natural din mere româneşti. Ţara noastră, campioană la importul acestor fructe
Medana, replică tranșantă pentru Larisa Uță, fosta soție a lui Alin Oprea! Ce...
Medana, replică tranșantă pentru Larisa Uță, fosta soție a lui Alin Oprea! Ce spune artistul: „Suportă cu greu, săraca”