Simona Halep

Simona Halep – Karolina Pliskova, meciul decisiv din Grupa Mov. 3 motive pentru o calificare în semifinale la Turneul Campioanelor

01.11.2019 | 11:13
Simona Halep  Karolina Pliskova meciul decisiv din Grupa Mov 3 motive pentru o calificare in semifinale la Turneul Campioanelor
ADVERTISEMENT

Simona Halep și Karolina Pliskova se luptă în această după-amiază, de la 14:30, în meciul decisiv pentru calificarea în semifinale la Turneul Campioanelor 2019. În acest moment se știu deja 3 semifinaliste, Elina Svitolina din aceeași grupă, plus Ashleigh Barty și Belinda Bencic din Grupa Roșie. De altfel, liderul WTA va fi adversara Simonei în cazul unei victorii azi.

Simona Halep – Karolina Pliskova, meciul decisiv din Grupa Mov. 3 motive pentru o calificare a româncei

Dar ce se va întâmpla în marele meci din această după-amiază? FANATIK.RO face o analiză amplă a celor două jucătoare, un duel între cea mai bună defensivă din circuit și cel mai bun serviciu. Dar cine va avea câștig de cauză în partida de azi, a 11-a întâlnire directă dintre cele două? Trebuie menționat inițial de suprafața de joc, una care nu este pe placul jucătoarelor de la Turneul Campioanelor. Toate cele 8, plus Bertens, care a intrat în locul lui Naomi Osaka, s-au plâns de suprafața de la Shenzhen. Este una extrem de lentă, în sală, după un sezon extenuant. În aceste condiții, de ce Simona are prima șansă în fața Karolinei Pliskova?

ADVERTISEMENT

Simona, stil perfect pentru Pliskova! Halep este avantajată la multe capitole ale jocului

Așa cum spuneam mai sus, Simona și Karolina s-au întâlnit de 10 ori până acum în circuit, iar românca o conduce categoric pe adversara de azi, scor 7-3. În acest an s-au mai duelat de două ori și și-au împărțit victoriile. În singurul meci din sală s-a impus Simona, în Fed Cup, la Ostrava, dar pe o suprafață mult mai rapidă. Pliskova și-a luat revanșa la Miami într-un meci, unde poate mai puțini oameni țin minte că Halep a avut probleme de sănătate, dar a stat până la final pe teren.

Totuși, stilul Karolinei Pliskova este unul perfect pentru Simona Halep. Cehoaica are o singură tactică, meci de meci, lovituri plate și, de cele mai multe ori, decisive. Nu poate varia jocul, așa cum o face Simona de fiecare dată. Și, în aceste condiții, jocul Pliskovei are șanse mici de reușită, mai ales pe o suprafață lentă, cum este la Shenzhen. În afară de serviciu, Simona este mai bună decât Pliskova la toate capitolele, deplasare în teren, defensivă, rever. Iar forehandul, chiar dacă mai puternic de partea oponentei din Cehia, este unul la fel de percutant și din partea Simonei.

ADVERTISEMENT

Forma arătată la Shenzhen! Simona a jucat excelent

Chiar dacă a pierdut meciul cu Svitolina, Simona a arătat foarte bine în cele două partide de la Turneul Campioanelor 2019. A revenit fantastic în fața Biancăi Andreescu, o jucătoare în mare formă și cu moral la cote înalte, după un duel de peste două ore și 30 de minute. Iar jocul arătat de Simona în fața unei oponente asemănătoare cu Pliskova, îi poate da doar încredere pentru meciul decisiv din Grupa Mov. Partida cu Svitolina a fost, cumva, diferită, și nu trebuie luată în calcul pentru azi, stilul ucrainencei fiind unul diferit, potrivit pentru această suprafață. Simonei îi va fi mult mai ușor să închidă punctele împotriva cehoaicei.

În schimb, Karolina Pliskova avea șanse mari să fie eliminată încă de miercuri, dar Bianca Andreescu s-a accidentat la genunchi și a fost nevoită să se retragă de la WTA Finals. Este adevărat, cehoaica de pe locul 2 mondial nu trebuie subestimată, dar mulți specialiști o consideră mare favorită pe Simona. Chiar și cotele sunt în scădere mare pe Simona, de la 1.9-1.95 până la 1.65 în momentul redactării materialului.

ADVERTISEMENT

Motivația uriașă a lui Halep și factorul Cahill

Spre deosebire de multe alte competiții în care participă, Simona a fost vocală după meciul cu Svitolina: “Am un singur obiectiv! Vreau neapărat să ajung în semifinale, voi da totul în ultimul meci, vreau să câștig neapărat”, a explicat Halep, extrem de sigură pe ea. Iar românca a și arătat până acum că este extrem de motivată.

Și chiar Darren Cahill este un factor important. La primul turneu de la revenirea australianului, Halep vrea să arate cât mai bine și Cahill știe s-o controleze, la fel cum a arătat și în trecut. Iar Darren știe foarte bine ce trebuie să facă jucătoarea sa pentru a o învinge pe Karolina Pliskova. Cahill a și fost în tribune la Pliskova – Andreescu, iar observațiile antrenorului vor fi, cu siguranță, vitale.

ADVERTISEMENT