Sport

Simona Halep, la a patra finală a unui turneu jucat în sală! Lecţia primită de la Serena Williams şi succes total în 2013. Video

Simona Halep joacă duminică, de la ora 17:30, finala Transylvania Open, turneu jucat în sală la Cluj. Este pentru a patra oară când româncă se luptă pentru trofeu pe hard indoor.
30.10.2021 | 20:37
Simona Halep la a patra finala a unui turneu jucat in sala Lectia primita de la Serena Williams si succes total in 2013 Video
ADVERTISEMENT

Simona Halep pare că lasă în urmă anul de coşmar, unul plin de probleme medicale şi cu o prăbuşire în clasamentul WTA. Finala de la Transylvania Open este momentul perfect pentru revanşă şi un nou trofeu câştigat. În ultimul act o aşteaptă Anett Kontaveit, favorită numărul 2 a turneului de la Cluj.

Pentru Simona Halep, finala de la Transylvania Open va fi a patra la un turneu jucat în sală (hard indoor). Pe ultima a bifat-o în 2014, la Turneul Campioanelor, când Serena Williams i-a oferit o lecţie dură.

ADVERTISEMENT

Simona Halep, la a patra finală a unui turneu jucat în sală. Serena Williams a învins-o clar la Singapore

În octombrie 2014, Simona Halep ajungea în finala Turneului Campioanelor, după un succes clar în faţa Serenei Williams, în grupe, scor 6-0, 6-2. Chiar dacă jucătoarea din SUA era cap de serie numărul 1, victoria din Grupa Roşie părea să-i dea aripi Simonei Halep.

Finala Turneului Campioanelor a fost fără istoric, din păcate, pentru Simona Halep. Serena Williams şi-a luat revanşa pentru înfrângerea categorică şi s-a impus clar, scor 6-3, 6-0, după un meci în care americanca nu i-a dat nicio şansă.

ADVERTISEMENT

“Ea a jucat foarte bine, eu nu am avut nimic de pierdut. Am făcut tot ce a trebuit ca s-o înving. Sunt foarte fericită că am câştigat din nou. O felicit pe Simona, este minunat să vezi un sportiv ca ea. Halep m-a făcut o jucătoare mai bună”, spunea Serena Williams după victoria clară obţinută în faţa Simonei Halep.

Simona Halep are două victorii în finale pe hard indoor, ambele venite în sezonul de vis din 2013

Sezonul 2013 va rămâne cel al ascensiunii pentru Simona Halep, când a câştigat trofeul la şase turnee. Două dintre aceste victorii au venit în finale jucate pe hard indoor, la fel ca suprafaţa de la Transylvania Open.

ADVERTISEMENT

În octombrie 2013, Simona Halep se apropia de finalul sezonului şi obţinea încă un succes, la Kremlin Cup. Cap de serie numărul 5, românca a fost ca o tornadă până în finală, înşirând pe rând victorii clare cu Magdalena Rybarikova, Alisa Kleybanova şi Anastasia Pavlyuchenkova.

Finala a jucat-o cu Samantha Stosur, iar primul set a fost echilibrat şi decis abia în tie-break, însă Simona Halep a făcut legea în al doilea set şi a câştigat al cincilea trofeu în 2013, scor 7-6(1), 6-2.

ADVERTISEMENT

A învins-o pe Stosur şi la Sofia

Finalul sezonului 2013 i-a adus participarea la Turneul Campioanelor de la Sofia, competiţie la care participau jucătoarele care câştigaseră cel puţin un trofeu în circuitul WTA, dar nu erau calificate la Turneul Campioanelor de la Istanbul.

De această dată, succesul a venit după două meciuri foarte disputate. În semifinale, Simona Halep a învins-o pe Ana Ivanovic, după ce a revenit de la 0-1 la seturi, scor 2-6, 6-1, 6-3. Scenariul s-a repetat şi în finală, când Samantha Stosur a câştigat primul set, însă românca s-a impus clar în următoarele două seturi, scor 2-6, 6-2, 6-2.

Un an şi o lună de la ultimul trofeu câştigat de Simona Halep

Simona Halep nu a mai jucat o finală din septembrie 2020, când ajungea în ultimul act al turneului de la Roma. După luni de pauză forţată din cauza pandemiei de coronavirus, românca a revenit în circuit cu o victorie la Praga Open şi a repetat succesul în Italia.

În septembrie 2020, Simona Halep câştiga trofeul la Roma, în faţa Karolinei Pliskova. Jucătoarea din Cehia s-a retras, când scorul era de 6-0, 2-1 pentru jucătoarea din Constanţa.

2019, ultimul an când Simona Halep a câştigat un singur turneu

Din 2013, când a început ascensiunea, şi până în prezent, Simona Halep a câştigat cel puţin un turneu în fiecare an. O victorie la Transylvania Open i-ar aduce primul trofeu în 2021, dar i-ar asigura şi faptul că nu iese din Top 20 WTA.

2019 este ultimul an în care Simona Halep a câştigat un singur turneu, însă victoria din acel an a intrat în istorie. La Wimbledon, fostul număr 1 WTA o învingea clar, în finală, pe Serena Williams, scor 6-2, 6-2, şi obţinea al doilea trofeu la un turneu de Mare Şlem.

  • 2013 – 6 turnee câştigate
  • 2014 – 2 turnee câştigate
  • 2015 – 3 turnee câştigate
  • 2016 – 3 turnee câştigate
  • 2017 – 1 turneu câştigat
  • 2018 – 3 turnee câştigate
  • 2019 – 1 turneu câştigat
  • 2020 – 3 turnee câştigate
ADVERTISEMENT