Simona Halep, aflată în acest moment pe locul 20 WTA, a avut o zi activă pe rețelele de socializare. Într-o primă fază a confirmat faptul că va participa la AfricaCaresTennis. Dar vestea cea mare s-a lăsat așteptată.
Spre seară, Halep a mai făcut un anunț: l-a cooptat din nou în staff-ul ei pe preparatorul fizic Teo Cercel. Este a doua revenire a acestuia lângă Simona. Cea mai recentă concediere s-a produs în ianuarie 2020, înainte de Australian Open.
„Toată lumea este acasă acum. Vă mulțumesc băieți pentru că sunteți echipa și familia mea. Să muncim, dar mai întâi zâmbim. Pentru Theo zâmbetul este un proces în desfășurare”, a scris Simona Halep pe Instagram.
Vezi această postare pe Instagram
Colaborarea dintre Simona Halep și Teo Cercel a început în anul 2013. Jucătoarea și-a mai concediat, o dată, preparatorul fizic, în anul 2016, dar despărțirea a fost pentru o perioadă scurtă de timp.
Însă nu la fel au stat lucrurile la începutul anului 2020. Înainte de a participa la Australian Open, Simona Halep a concurat la turneul de la Adelaide. În optimile de finală, ea a avut-o adversară pe australianca Ajla Tomljanovic, de care a dispus cu 6-4, 7-5.
La un moment dat, Halep a strigat nervoasă spre Darren Cahill „Spune-i lui Teo că sunt foarte obosită. Am obosit”.
Ulterior, preparatorul fizic nu a fost prezent în boxa staff-ului Simonei la niciun meci de la Australian Open, alături de Darren Cahill, Artemon Apostu-Efremov sau Virginia Ruzici. Mai mult, FANATIK anunța la vremea respectivă că Teo Cercel a venit mai devreme în România.
La ediția din 2020 de la Australian Open, Halep a fost învinsă în semifinale de spaniola Garbine Muguruza, cu 7-6 (8), 7-5, după ce trecuse de americanca Jennifer Brady (7-6/5, 6-1), britanica Harriet Dart (6-2, 6-4), kazaha Yulia Putintseva (6-1, 6-4), belgianca Elise Mertens (6-4, 6-4) și estona Anett Kontaveit (6-1, 6-1).
Interesant este că respectiva despărțire s-a produs la foarte scurt timp după ce Simona l-a lăudat pe Teo într-un interviu acodat celor de la BT Talks. „Teo știe cum trebuie să mă ia. Dacă mă plâng foarte tare, atunci se opreste și el din a-mi da exerciții. Dar dacă mă plâng doar un pic, ca am o nemulțumire, mă împinge de la spate”, a mai spus Simona.
După ce a încetat colaborarea cu Halep, Cercel nu a stat foarte mult timp fără angajament. El a fost cooptat în staff-ul altei românce, Sorana Cîrstea. Parteneriatul dintre cei doi s-a sfârșit acum 10 zile.
„După doi ani de colaborare cu Teo Cercel, aș vrea să îi mulțumesc pentru tot efortul depus și să îi urez succes în continuare! Însă mergând mai departe simt că am nevoie de o altă abordare, cu un preparator fizic internațional. Sunt încântată de noua colaborare și abia aștept sezonul 2022!”, a declarat Sorana Cîrstea, conform prosport.ro.
De precizat că, avându-l în staff pe Teo Cercel, Sorana a câștigat, pe 26 aprilie, al doilea trofeu WTA din întreaga carieră, la 13 ani distanță de precedentul. Evenimentul a avut loc la Istanbul, românca trecând în finală de belgianca Elise Mertens cu 6-1, 7-6 (1).