ADVERTISEMENT
Carousel hot news

Halep, nominalizată la titlul de jucătoarea anului! Ce adversare are

Simona Halep trăieşte cele mai frumoase momente ale carierei. Este noul lider mondial, începând de luni, iar astăzi a primit o nouă veste importantă din partea WTA. Forul internaţional a...
Autor: Gabriel Esanu | 12.10.2017 | 13:04
Halep, nominalizată la titlul de jucătoarea anului! Ce adversare are

Simona Halep trăieşte cele mai frumoase momente ale carierei. Este noul lider mondial, începând de luni, iar astăzi a primit o nouă veste importantă din partea WTA. Forul internaţional a nominalizat-o pe româncă pentru titlul de cea mai bună jucătoare din 2017.

ADVERTISEMENT

Site-ul WTA a publicat astăzi nominalizările pentru titlul de jucătoarea anului, perechea de dublu a anului, jucătoarea cu cea mai bună ascensiune, nou-venita anului şi revenirea anului. Simona Halep se luptă cu Jelena Ostapenko, Elina Svitolina, Garbine Muguruza, Karolina Pliskova şi Venus Williams pentru cea mai înaltă distincţie oferită de WTA. Fanii vor putea vota până pe data de 16 octombrie. Click pe meci în aplicaţia de mai jos pentru detaliile complete: echipe de start, comentariul live, statistici, clasament în timp real! Click pe MECIURILE ZILEI pentru a vedea toate jocurile de azi

Simona Halep a avut un 2017 excelent, în care a reuşit să câştige turneul de la Madrid. De asemenea, a disputat finala de la Roland Garros şi sferturi de finală la Wimbledon. În schimb, la Australian Open şi US Open a fost eliminată repede, încă din primul tur.

ADVERTISEMENT

Marele obiectiv al Simonei Halep pentru finalul acestui sezon este Turneul Campioanelor, de la Singapore. În cazul în care va reuşi să se impună în Asia, Halep va termina cu siguranţă pe primul loc în clasamentul WTA pe 2017.

Simona Halep a avut mai multe şanse în acest sezon de a urca pe primul loc în ierarhia WTA, ratate pe rând până la cea de la Beijing. În China, românca a reuşit calificarea în finală după o victorie în faţa Jelenei Ostapenko, rezultat care a asigurat ascensiunea pe prima poziţie a ierarhiei feminine.

ADVERTISEMENT
CITEȘTE mai multe articole interesante din categoriile NEWS, SPORT sau LIFE
ADVERTISEMENT
A apărut noua revistă Taifasuri
  • Câștigă ACUM o Dacia Logan, 2.000 de euro și multe alte premii!
  • Nr. 841. 32 pagini + CD. Doar 10lei!