Sport

Simona Halep, postare virală! Și-a ales cele 3 fotografii favorite: ”M-au marcat cel mai mult”

Simona Halep a cucerit Internetul cu cele 3 imagini pe care le adoră. Ele au legătură cu sportul pe care l-a practicat ani la rând. Cum au influențat-o.
17.01.2026 | 09:15
Simona Halep postare virala Sia ales cele 3 fotografii favorite Mau marcat cel mai mult
Momentele care au emoționat-o pe Simona Halep. Sursa foto: Facebook.com
ADVERTISEMENT

A dat vestea cea mare și a devenit virală! Simona Halep a făcut o postare care a mers direct la sufletele celor care o urmăresc. Ajunsă la 34 de ani, fosta jucătoare de tenis din Constanța și-a ales cele 3 fotografii favorite.

Simona Halep, 3 imagini pe care le adoră

Simona Halep recunoaște că de-a lungul timpului a trăit momente intense, de la tristețe la extaz. Sunt clipe speciale pe care le va păstra pentru tot restul vieții sale în inimă pentru că sunt legate de frumoasa sa carieră.

ADVERTISEMENT

În februarie 2025 anunța că se retrage din tenis, rutina sa schimbându-se complet. Are o viață nouă în afara terenului, dar asta nu o împiedică să se gândească la evenimentele care au marcat dezvoltarea sa profesională.

Tenismena a postat câteva imagini speciale pe care le adoră. Se numără printre cele memorabile pentru că au marcat fericiri depline. Fostul număr 1 mondial este recunoscătoare pentru tot ce a trăit până la ora actuală.

ADVERTISEMENT

„Am ales aceste poze pentru că sunt cele care m-au marcat cel mai mult. Privind acest album îmi revăd viața de până acum, în imagini.

ADVERTISEMENT

În prima fotografie se citesc în ochii mei înlăcrimați durerea unei finale pierdute, dar și speranța tăcută că va mai exista o șansă, cândva… Și a existat.”, este mesajul pe care l-a lăsat Simona Halep, pe contul de Facebook.

Simona Halep, pe terenul de tenis
Imaginile preferate de Simona Halep. Sursa foto: Facebook. Colaj: Fanatik

Simona Halep: ”Ultima imagine spune totul…”

„În următoarea poză se vede mândria și încrederea cu care am ridicat trofeul visat, în fața miilor de oameni. Eram eu, cu trofeul în mâini, înconjurată de aplauze. Am simțit atunci o fericire și o împlinire interioară atât de mari, încât aveam impresia că plutesc.

ADVERTISEMENT

Ultima imagine spune totul despre cât de mult putem evolua în viață: de la copilul introvertit care se ascundea în timpul încălzirii înaintea meciurilor, la copilul mai mare care a învățat să primească iubirea, aprecierea și energia mulțimii.

Cu sufletul plin de recunoștință față de toți cei care m-au ajutat să devin mai stăpână pe mine, mai curajoasă, mai încrezătoare și mai dornică de victorie de fiecare dată când pășeam pe cele mai mari arene ale lumii.

Mă înclin și spun din tot sufletul: tenisul a fost o călătorie cu totul specială”, a completat Simona Halep, pe social media. Fosta campioană mondială a primit numeroase comentarii și aprecieri din partea fanilor.

Internauții au numai cuvinte de laudă pentru fosta sportivă din Constanța. Fosta jucătoare de tenis este considerată de mulți o legendă pentru că a reușit să aibă o carieră impresionantă. A început să joace tenis la numai 4 ani, fiind antrenată de fratele mai mare.

Prima victorie semnificativă a fost în 2008, cu o semifinală la juniori la Australian Open. În luna mai, în același an a câștigat două turnee de junioare. Concret, este vorba de ITF de 10.000 de la București și turneul Trofeo Bonfiglio.

A câștigat 24 de turnee WTA la simplu. Cele mai importante sunt cele două titluri de Grand Slam – Roland Garros în 2018 și Wimbledon în 2019. De asemenea, Simona Halep a triumfat și la turneele Premier Mandatory de la Indian Wells și Madrid.