Simona Halep

Simona Halep, prima reacție după ce s-a calificat în turul 3 la Miami! „A fost cel mai bun meci al meu”

23.03.2019 | 08:23
Simona Halep prima reactie dupa ce sa calificat in turul 3 la Miami A fost cel mai bun meci al meu

Simona Halep a oferit prima reacție după ce s-a calificat în turul 3 la Miami! Fostul lider mondial a executat-o în 63 de minute pe Taylor Townsend. 6-1, 6-3 a arătat tabela de marcaj la finalul partidei și Halep a început în forță turneul din Florida. La Indian Wells, românca nu a impresionat. A fost eliminată destul de repede, dar în Miami, Halep areun avantaj – a venit și cu antrenor. Daniel Dobre o pregătește pe Halep

Simona Halep, prima reacție după ce s-a calificat în turul 3 la Miami!

“Cred ca a fost cel mai bun meci al meu de pana acum. Ma simt mult mai increzatoare, imi simt jocul. Cred ca mi-a placut stilul ei de joc. Atmosfera a fost buna, vremea la fel. Am numai impresii pozitive despre acest meci. A fost cu adevarat bine”, a spus Simona Halep la conferința de presă susținută după partida cu Taylor Townsend. În turul 3, fostul lider mondial va juca împotriva unei jucătoare aflată pe locul 93 în clasamentul WTA, Polona Hercog.

Simona Halep a scris și pe o rețea de socializare după victoria cu Townsend. „După o zi lungă de așteptare a fost minunat să obțin prima victorie la Miami Open. Mulțumesc fanilor, îi aud mereu în timp ce îmi scandează numele”, a punctat Simona Halep la doar câteva clipe după ce s-a terminat jocul. De altfel, în timpul partidei, arbitrul le-a cerut fanilor de mai multe ori să facă liniște, aceștia punând mai mereu presiune pe adversara Simonei Halep

Simona Halep, prima reacție după ce s-a calificat în turul 3 la Miami! Halep
Mesajul postat de Simona Halep

Halep, pe val la Miami

Simona Halep și-a atins deja performanța înregistrată anul trecut la turneul Miami Open. Fostul lider mondial a fost învinsă în 2018 în turul 3 de jucătoarea din Polonia, Agnieszka Radwanska, acum retrasă din activitate. Halep a avut la începutul competiţiei din Florida de apărat doar 65 de puncte WTA şi ar putea, în cazul în care avansează mai mult, să se apropie de primele două locuri ale clasamentului.

De remarcat că cel mai bun rezultat al său la competiţia americană s-a întâmplat în 2015, când a disputat semifinala turneului. Serena Williams a fost cea care a învins-o atunci pe Halep.

  • 3 este locul pe care îl ocupă Simona Halep în clasamentul WTA