Sport

Simona Halep, prima reacţie după eliminarea de la US Open: “Nu îmi place niciodată să joc cu Svitolina. Am fost un pic stresată”

Simona Halep a recunoscut că Svitolina a fost jucătoarea mai bună în duelul de la US Open. A vorbit şi despre planurile de viitor.
05.09.2021 | 23:38
Simona Halep prima reactie dupa eliminarea de la US Open Nu imi place niciodata sa joc cu Svitolina Am fost un pic stresata
ADVERTISEMENT

Simona Halep a fost învinsă de Elina Svitolina, scor 3-6, 3-6, şi părăseşte US Open 2021 în optimile de finală. A fost, totuşi, un turneu promiţător pentru româncă. Mai ales că venea după o lungă perioadă în care a fost afectată de accidentări.

La conferinţa de presă susţinută la finalul partidei, Simona Halep a vorbit despre dificultăţile pe care le-a avut de înfruntat în partida cu Svitolina. A recunoscut superioritatea advesarei, care este mai bine pregătită din punct de vedere fizic.

ADVERTISEMENT

Simona Halep, prima reacţie după eliminarea de la US Open. Ce a spus despre Elina Svitolina

“Nu-mi place niciodată să joc cu Elina Svitolina, meciurile sunt grele, sunt ciudate contra ei, am revenit eu, a revenit apoi ea la unele meciuri. Trebuie să stai concentrată la fiecare punct și să alergi mult, să muncești, e muncă brută la partidele cu ea. A fost un meci greu.

Ea a jucat foarte constant, nu a ratat mult, a fost puternică pe picioare, a alergat mult, așa că toată admirația pentru ea. Cât despre mine, am fost un pic stresată și tensionată înainte de meci pentru că știam că va fi unul dificil.

ADVERTISEMENT

Eram și un pic obosită după cele trei partide aici. Per total am făcut o treabă bună aici. Sunt optimistă pentru că am putut evolua fără dureri. Acum mă voi odihni puțin și voi reflecta la ce trebuia să fac mai bine în acest meci.

Simona Halep, anunţ important despre viitorul ei. Când plănuieşte să revină pe terenul de tenis

Era normal ca ea să aibă prima șansă pentru că a adunat mai multe meciuri în acest sezon și mai multă încredere. O să merg acasă, o să mă odihnesc și în funcție de cum îmi voi simți corpul pentru că e uzat, voi decide ce se va întâmpla”, a declarat Simona Halep la conferinţa de presă.

ADVERTISEMENT

Pentru Simona Halep ar putea urma o nouă perioadă de pauză, în condiţiile în care nu este înscrisă la următoarele competiţii programate în circuitul WTA. Şanse mici să se răzgândească pentru Ostrava şi Chicago.

Cel mai probabil, singurul turneu important rămas pentru Simona Halep în 2021 este cel de la Indian Wells. Competiţia din California, care de obicei se joacă primăvara, a fost reprogramată pentru această toamnă.

ADVERTISEMENT

Simona Halep nu revine în top 10 WTA după US Open 2021. Poate fi în cel mai bun caz pe locul 11, dar ar putea ajunge şi pe 14

Simona Halep nu va reintra în top 10 WTA după US Open 2021. Avea nevoie de victorie la Elina Svitolina pentru a reuşi acest lucru. Este pe locul 11 în clasamentul live.

La actualizarea care se va face pe 13 septembrie, după turneul de la Flushing Meadows, Simona va fi pe 11 în cel mai bun caz. În cel mai rău scenariu, ar putea să cadă pe locul 14.

O veste bună vine din punct de vedere financiar pentru Simona Halep. Turneul de la New York a fost dotat cu premii foarte mari, la nivelul celor de dinaintea pandemiei de coronavirus. Primeşte un cec în valoare de 265.000 de dolari pentru cele trei victorii.

ADVERTISEMENT