Sport

Simona Halep, primele declarații după revenirea în țară de la US Open: „Mă bucur de tenis, tot ce vine e bonus”

Simona Halep a oferit primele declarații după sosirea în România. Jucătoarea din Constanța a fost eliminată în optimile de finală la US Open.
07.09.2021 | 19:06
Simona Halep primele declaratii dupa revenirea in tara de la US Open Ma bucur de tenis tot ce vine e bonus
ADVERTISEMENT

Simona Halep a fost eliminată în optimile de finală de la US Open, după înfrângerea suferită în fața Elinei Svitolina. În ciuda faptului că a ieșit încă din optimi, Simona Halep este fericită de modul în care a evoluat și e de părere că este pe drumul cel bun

Românca a mai vorbit și despre trecerea în neființă a lui Ivan Patzaichin și Ion Caramitru, dar și despre performanța Emmei Răducanu.

ADVERTISEMENT

Simona Halep, primele declarații la sosirea în țară

Simona Halep s-a declarat total mulțumită de modul în care aceasta a jucat la New York, fiind primul turneu mare pe care aceasta îl dispută după accidentarea suferită în luna mai.

„Consider că a fost o deplasare destul de bună, am făcut câteva meciuri bune, am jucat un tenis decent, chiar dacă în ultimul meci aș fi putut face mai mult. Sunt mulțumită de ceea ce am făcut, mai ales după o pauză atât de lungă. 

ADVERTISEMENT

Fizic sunt bine, nu mai am nicio accidentare. Am avut la Cincinnati o mică ruptură la mușchi, la picior, dar nu a fost foarte gravă, iar după câteva zile de pauză am putut juca bandajată. Mă bucur de tenis de acum înainte, tot ce o să mai vină e un bonus. Abia am ajuns, sunt foarte obosită după acest drum” a declarat fostul număr 1 mondial

Simona Halep admite că a fost greu să revină direct pe suprafața hard

Dubla campionă de mare slam admite că a fost destul de dificil să revină pe hard, având în vedere că suprafața este una foarte dură.

ADVERTISEMENT

„Voi avea câteva zile de pauză și voi continua antrenamentele. Nu vreau să forțez acum, după ce am revenit, am avut o perioadă lungă în care nu am jucat și corpul trebuie să se adapteze încet

A fost greu să joc direct pe hard și mai ales la cel mai înalt nivel. Am avut meciuri foarte grele, dar sunt aici și trebuie să fac față”, a spus numărul 13 WTA.

ADVERTISEMENT

Simona Halep a vorbit despre Ivan Patzaichin și Ion Caramitru

Jucătoarea din Constanța a ținut să vorbească și despre deceselor celor două nume mari ale României. „I-am cunoscut personal, am avut această onoare. Mi-a părut foarte rău, am aflat chiar înainte să intru pe teren (cu Elina Svitolina, n.r.). Dumnezeu să-i odihnească, am pierdut doi oameni valoroși, un fabulos actor și un sportiv care va fi idol și de acum înainte.

Îmi pare enorm de rău, asta este viața, e mult mai grea decât credem noi. Mă duceam foarte des la „Dineu cu proști”, îmi plăcea. M-am întâlnit cu domnul Caramitru de multe ori să luăm masa. Eram destul de apropiați, îmi pare rău că în ultimii ani nu ne-am mai întâlnit din cauza pandemiei”, a declarat Simona Halep

Simona Halep nu se declară surprinsă de perfomanța Emmei Răducanu

Simona Halep nu s-a declarat deloc surprinsă de performanțele Emmei Răducanu de la Flushing Meadows. Românca este de părere că o generație nouă vine din urmă.

”Nu o consider o surpriză. La Wimbledon, deja făcuse turul patru la Wimbledon și a arătat un tenis foarte bun și foarte plăcut.

Fernandez mi se pare și ea o jucătoare foarte completă și foarte rapidă. O generație nouă vine din urmă și mă bucur pentru ele”, a spus jucătoarea din Constanța

Pentru Simona Halep urmează acum turneul de la Indian Wells, turneu pe care trebuie să-l câștige pentru a mai spera la calificarea în turneul campionelor. Turneul este programat între 4 și 17 octombrie în California.

ADVERTISEMENT