Simona Halep – Qiang Wang 6-4, 7-5. Calificare spectaculoasă în semifinale la Miami! Prima reacție a româncei, cu cine joacă mai departe, punctul turneului și câți bani a câștigat

Irina Aldea    Gabriel Esanu   
în Tenis
27/03/2019, 21:42
Simona Halep – Qiang Wang 6-4, 7-5. Calificare spectaculoasă în semifinale la Miami! Prima reacție a româncei, cu cine joacă mai departe, punctul turneului și câți bani a câștigat GALERIE FOTO
Simona Halep - Qiang Wang, Live Video WTA Miami 2019

Simona Halep s-a calificat în semifinalele turneului Premier Mandatory de la Miami, după 6-4, 7-5 contra chinezoaicei Qiang Wang. În penultimul act, românca o va înfrunta pe învingătoarea din partida Marketa Vondrousova – Karolina Pliskova. Dacă merge în finală, Simona redevine lider mondial.


7-5. Game, set și meci. Calificare în semifinale.

6-5. Continuă perioada de vis a Simonei! Este la un game de semifinale.

5-5. Show făcut de Simona. Egalează în setul doi cu o lovitură magistrală! A revenit de la 0-40 și a salvat trei mingi de set.

4-5. Simona joacă din nou la cel mai înalt nivel. Face un nou break!

3-5. Simona își face serviciul.

2-5. Simona face break și pare gata să revină în joc.

1-5. Simona parcă nu mai opune rezistență.

1-4. Wang domină categoric jocul în această perioadă! Daniel Dobre intră din nou pentru on-court coaching, dar nu reușește să o calmeze pe Simona. “Servești bine la punctele importante!” / “Ba nu, nu servesc deloc bine!”, a fost replica jucătoarei.

1-3. Wang face din nou break.

1-2. Game la zero făcut de Wang.

1-1. Wang face și ea break!

1-0. Simona începe și setul doi cu break!


6-4. Simona închide primul set în favoarea sa.

5-4. Wang își face serviciul.

5-3. Simona își face din nou serviciul.

4-3. Wang își face serviciul pentru prima dată. Simona cere intervenția lui Daniel Dobre. Este nervoasă și nemulțumită de jocul ei. De asemenea, i-a reproșat antrenorului său că nu este suficient încurajată de oamenii din staff-ul ei.

4-2. Face și Wang un nou break.

4-1. Simona câștigă din nou pe serviciul adversarei.

3-1. Simona își face serviciul.

2-1. Al treilea break din această partidă.

1-1. Break făcut și de Wang.

1-0. Simona începe cu break și câteva lovituri spectaculoase.

Simona Halep – Qiang Wang Live Stream Online pe Digi Sport

Partida dintre Simona Halep şi Qiang Wang este programată la Miami Open în seara aceasta, primul meci pe Stadium (Hard Rock Stadium), cel mai mare din complex, şi va lua startul de la ora 19:00, ora României, fără a avea parte de întârzieri din cauza altor partide. Totuşi, în ultimele zile la Miami au existat probleme din cauza vremii nefavorabile. Meciul va fi transmis în direct pe Digi Sport.

Simona Halep şi Qiang Wang s-au mai întâlnit până în prezent o singură dată, Simona impunându-se la Indian Wells în 2018 în optimile de finală, scor 7-5, 6-1. La ediţia din acest an, chinezoaica în vârstă de 27 de ani a trecut de Johanna Konta, Serena Williams (neprezentare) şi Yafan Wang. Nu a pierdut niciun set până în această fază a competiţiei, însă nici nu a jucat atât de mult pe cât Simona Halep.

Simona Halep pe terenul de tenis la Miami Open 2019

Meciurile de la Miami Open 2019 se vad în format Live Video pe FANATIK.RO

De partea cealaltă, Simona Halep, favorita numărul 2 de pe tabloul principal, a beneficiat de un prim tur liber, iar în turul secund a învins-o, cu scorul de 6-1, 6-3, pe Taylor Townsend (USA/96 WTA). Mai apoi le-a învins pe Polona Hercog şi Venus Williams. Simona Halep a ajuns la ediţia de anul trecut pâna în turul al treilea, acolo unde a fost învinsa de Agnieszka Radwanska, acum retrasă din activitate.

Câştigătoarea acestei partide se va confrunta în penultimul act cu învingatoarea duelului dintre Karolina Pliskova (Cehia/7 WTA) şi Marketa Vondrousova (Cehia/59 WTA). Simona Halep a declarat la Miami că se simte foarte bine şi că este pregătită pentru următoarele provocări. “Chiar m-am simțit bine, m-am mișcat bine, am avut niște lovituri frumoase și chiar pot să zic că am simțit mingea destul de bine”, a declarat Simona Halep.

Închide ×

FANATIK.RO utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea si în activitatea curentă a FANATIK.RO cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie.

Am înțeles