Simona Halep

Halep, presată de presa străină: “Salvează câinii din Constanţa!”

Jurnaliştii italieni ai publicaţiei La Stampa au scris un articol despre cererea pe care Sara Turreta, preşedinte al asociaţiei "Save the Dogs", i-a făcut-o româncei.
26.03.2018 | 20:20
Halep presata de presa straina Salveaza cainii din Constanta
ADVERTISEMENT

Turetta consideră că oraşul Constanţa este unul în care câinii maidanezi sunt ţinuţi în condiţii mizere şi ucişi de autorităţi. Astfel, apelează la Simona Halep pentru a se implica şi a încerca să contribuie la stoparea acestui tratament la care sunt supuse animalele.

“Dragă Simona, îţi scriu aceste rânduri din România, unde asociaţia pe care o reprezint lucrează de 16 ani în favoarea drepturilor animalelor abandonate. În momentul de faţă eşti cu siguranţă campioana numărul 1 a tenisului feminin şi talentul tău este sub ochii tuturor. Eşti într-adevar orgoliul ţării tale şi tinerii te consideră drept un exemplu de urmat. Astăzi, dragă Simona, ai de asemenea o mare ocazie: de a deveni numărul 1 şi în drepturile animalelor din oraşul tău, Constanţa, şi de a folosi infuenţa ta pentru a schimba lucrurile în mai bine. Din păcate, oraşul tău natal este faimos pentru că a gestionat fenomenul câinlor fără stăpân într-un mod extrem de inuman si crunt. Pentru mult timp, infama “Biobaza” a fost loc de moarte, unde animalele îşi aşteptau sfârşitul în condiţii deplorabile. Plângerile noastre şi mobilizarea a multor cetăţeni români au avut drept efect închiderea acestui loc. Din păcate, un alt ‘adăpost’ foarte asemănător a fost deschis la Ovidiu, la periferia oraşului Constanţa Fotografiile realizate în acest loc, care înfătişează animale în agonie printre mormane de excremente, au făcut înconjurul lumii. În acest loc infernal ajung mii de câini din tot judeţul, inclusiv din Cernavodă, unde îşi are sediul asociaţia noastră. Banii bugetarilor sunt folosiţi pentru a aplica doar o parte a legii, şi anume cea care prevede eutanasierea animalelor, în timp ce partea cu privire la sterilizarea obligatorie şi sancţionarea abandonului este complet ignorată. Sper că vei accepta acest apel şi vei deveni campioana drepturilor animalelor din ţara ta. Cu stimă, Sara Turetta”, este scrisoarea deschisă care i-a fost adresată Simonei.

ADVERTISEMENT

Turreta a mai precizat că a apelat inclusiv la fosta jucătoare Flavia Penneta pentru a interveni pe lângă Halep în această problemă. În plus, jurnaliştii italieni pun şi ei presiune şi îi cer Simonei să se implice pentru a rezolva această problemă a oraşului Constanţa.