Sport

Simona Halep se gândește la retragerea din tenis: „Mă sperie viitorul! Aș vrea copii”

Simona Halep se recuperează după o accidentare suferită la genunchi. Sportiva a vorbit despre planurile sale din viitorul apropiat.
08.08.2024 | 17:05
Simona Halep se gandeste la retragerea din tenis Ma sperie viitorul As vrea copii
Simona Halep și-a fixat obiectivul. Ce va face sportiva dacă nu va reuși să se impună în circuitul WTA. Foto; Colaj Fanatik
ADVERTISEMENT

Simona Halep a scăpat de suspendarea pentru dopaj, însă până în prezent nu a reușit să se readapteze complet la circuitul WTA. Jucătoarea din Constanța a disputat doar două meciuri de la revenire și, momentan, se recuperează după o accidentare la genunchi. Recent, Simona a discutat despre planurile sale de viitor.

Simona Halep, mai sinceră ca niciodată. Ce se întâmplă cu jucătoarea de tenis

Fără doar și poate, Halep a fost una dintre cele mai remarcabile jucătoare de tenis din ultimul deceniu, cucerind titluri de Grand Slam la Roland Garros și Wimbledon. Cu toate acestea, suspendarea pentru dopaj a fost o lovitură neașteptată, care a avut un impact profund asupra carierei sale.

ADVERTISEMENT

Nevoită să stea departe de turnee pentru o perioadă îndelungată, Halep a încercat să rămână în formă prin antrenamente intense, însă a pierdut ritmul competițional. În prezent, ea luptă să depășească problemele medicale și speră să revină cât mai curând pe teren, cu ambiția de a reintra în topul mondial.

Într-un interviu amplu acordat publicației franceze We Are Tennis, fostul număr 1 mondial, Simona Halep, a discutat pe larg despre emoțiile copleșitoare care au însoțit revenirea sa pe teren, dar și despre incertitudinile care îi umbreau planurile de viitor

ADVERTISEMENT

„I-am spus fratelui meu, acum câteva luni, că mă sperie viitorul. Niciodată nu am fost așa, pentru că în tenis te antrenezi astăzi pentru ziua de mâine. Întotdeauna cam știi ce ai de făcut. Te aștepți la ce urmează să se întâmple. Dar după această experiență prin care am trecut, sunt puțin speriată. Pentru că viața este frumoasă, dar este și grea uneori. Niciodată nu știi la ce să te aștepți.

Vreau să mă întorc pe teren. Acesta este viitorul apropiat. Vreau să performez, să fiu destul de aproape de ceea ce am fost, dacă pot. Dacă nu mai pot, aș vrea copii. Acesta este viitorul pe care mi-l doresc: să am copii, să am o familie”, a explicat fostul număr 1 mondial.

ADVERTISEMENT

Simona Halep: „Întrebarea este: sunt capabilă din nou să fac asta?”

Simona a descris experiența revenirii pe teren ca pe o eliberare mult așteptată, comparând perioada de suspendare cu o detenție: „A fost uimitor. Precum o eliberare. Știi, eu nu am fost niciodată în închisoare, și sper că nu voi ajunge niciodată, dar mulți oameni mi-au spus că situația seamănă cu prezența într-o închisoare. Nu am putut nici să mă duc să asist la meciurile de tenis. Acesta a fost cel mai dificil lucru.

Am vrut să mă duc la Paris Bercy să-l văd pe Sinner și mi s-a spus că nu pot. Deci, ce-am făcut atât de rău, încât să nu pot să urmăresc un meci? Este prea mult, în opinia mea. Când am fost eliberată de acuzații, a fost ca o ușurare, iar lumina a revenit la mine”.

ADVERTISEMENT

Cu toate acestea, Halep își exprimă în continuare îndoielile legate de viitorul său în tenis: „Mă gândesc în fiecare zi la asta și mă analizez ce pot face mai mult și cât de bună pot fi din nou. Sunt în dubiu acum, să fiu sinceră. Nu mă pot antrena complet din cauza accidentării. Personalitatea mea este că dacă revin, vreau top 10. Pentru că așa gândesc și așa am fost întotdeauna. Și de aceea poate am fost numărul 1, pentru că întotdeauna mi-am împins limitele în acea direcție. Dar acum întrebarea este: sunt capabilă din nou să fac asta? Am puterea interioară să fac asta? Nu știu răspunsurile la aceste întrebări. Dar acesta este visul meu dacă revin complet la tenis”, a încheiat Simona Halep.

ADVERTISEMENT
Tags: