Sport

Cu cine joacă Simona Halep în semifinale la WTA Dubai. Declarație războinică a coșmarului de la Roland Garros 2017: „Nu mi-a făcut față!”. S-a stabilit ora de start

Simona Halep s-a calificat în semifinalele turneului de la Dubai, după ce a trecut în X seturi de Ons Jabeur, scor Y, Z. Fostul lider mondial se va lupta pentru un loc în finală cu coșmarul de la Roland Garros 2017.
17.02.2022 | 20:55
Cu cine joaca Simona Halep in semifinale la WTA Dubai Declaratie razboinica a cosmarului de la Roland Garros 2017 Nu mia facut fata Sa stabilit ora de start
ADVERTISEMENT
17-02-2022
18:55

S-a stabilit ora de start a semifinalei

Confruntarea dintre Simona Halep și Jelena Ostapenko se va disputa vineri, 18 februarie, nu mai devreme de ora 15.

„Simo” se află în luptă pentru a pune mâna încă o dată pe trofeul de la Dubai, după ce a mai reușit această performanță în două rânduri, și anume în 2015 și 2020.

Simona Halep a câștigat meciul cu Ons Jabeur, scor 6-4, 6-3, în sferturile turneului WTA Dubai 500.

Înaintea acestui succes, românca își învinsese prietena, pe Gabriela Ruse, fără mari probleme, scor 6-3, 6-2.

ADVERTISEMENT

Jelena Ostapenko, adversara Simonei Halep în semifinale la WTA Dubai

Simona Halep își continuă parcursul bun în Emiratele Arabe Unite, acolo unde a reușit să ajungă până în ultimul act. Românca a reușit o performanță impresionantă, Ons Jabeur fiind una dintre jucătoarele momentului.

După succesul cu tunisianca de pe locul 10 WTA, Halep va da piept cu Jelena Ostapenko, cea care, în 2017, i-a răpit visul de a cuceri trofeul de la Roland Garros.

ADVERTISEMENT

Înainte să o înfrunte pe Halep, sportiva din Letonia a avut parte de un meci thriller cu Petra Kvitova. Ostapenko a câștigat în decisiv, la tie-break. Adversara Simonei pierduse primul set, 5-7, dar s-a revanșat în următoarele două, scor 7-5, 7-6(11-9).

În prezent, Jelena Ostapenko ocupă locul 21 în clasamentul WTA și se va înfrunta pentru a treia oară în carieră cu Simona Halep.

ADVERTISEMENT

Cele două și-au împărțit victoriile. Ostapenko a câștigat în fața Simonei în finala de la Roland Garros 2017, scor 4-6, 6-4, 6-3, în timp ce jucătoarea din Constanța și-a luat revanșa în același an, la Beijing, în semifinale, unde s-a impus fără probleme, 6-2, 6-4.

Ce a declarat Ostapenko despre duelul cu Halep: „Asta mi-a adus victoria”

Jelena Ostapenko i-a aruncat mănușa Simonei Halep și fanilor ei. Sportiva din Letonia a comentat cu aroganță confruntarea cu românca din finala de la Paris din urmă cu cinci ani.

ADVERTISEMENT

„În finala aceea de la Roland Garros, ea (n.r. – Simona Halep) nu mi-a făcut față când a intrat cu mine pe teren! Sincer, meciul a avut loc în urmă cu mult timp.

Cred că trebuie să îl revăd. Dar ce pot să vă spun e că nu a contat scorul. Am jucat agresiv și asta mi-a adus victoria, la fel ca în toate meciurile pe care le-am câștigat”, a declarat Jelena Ostapenko.

Unde joacă Simona Halep după Dubai

În cazul în care va ajunge în finală, Simona Halep va avea ocazia să se lupte pentru al treilea ei trofeu în Emiratele Arabe Unite. Românca a mai cucerit trofeul de la Dubai în 2015 și în 2020.

Dupa WTA Dubai, Halep va mai juca un turneu în Golf, WTA Doha, competiția din capitala Qatarului fiind programată în perioada 21-27 feburarie. Aici, românca a reușit să se impună în 2014, când a învins-o pe Angelique Kerber.

Din Golf, Simona Halep va zbura direct în SUA, acolo unde va participa la nu mai puțin de trei turnee: Indian Wells (9-20 martie), Miami (22 martie – 3 aprilie) și WTA Charleston (4-10 aprilie).

ADVERTISEMENT