Simona Halep

Simona Halep și-a aflat primul adversar la Stuttgart! Traseu dificil pentru româncă

20.04.2019 | 18:09
Simona Halep sia aflat primul adversar la Stuttgart Traseu dificil pentru romanca

Simona Halep joacă în acest weekend la Rouen, în semifinalele turneului de Fed Cup dintre România și Franța. După acest duel, pentru Halep va urma turneul de la Stuttgart, primul de zgură din 2019, acolo unde a avut loc sâmbătă tragerea la sorți a meciurilor de pe tabloul principal al turneului. Simona Halep este cap de serie numărul 2 la turneul german care este programat să înceapă săptămâna viitoare.

Simona Halep va porni la Stuttgart în turul 2. Ce adversari va avea

Datorită statutului de cap de serie, Simona Halep va porni la Stuttgart încă din runda secundă. Aici, românca urmează să întâlnească fie pe nemțoaica Andrea Petkovic (locul 71 WTA) fie pe o jucătoare venită din calificări, al cărei nume îl vom afla duminică.

Mai departe, Simona Halep va avea oportunitatea să își ia revanșa în fața lui Kike Bertens, favorita numărul 6 la Stuttgart. Olandeza a învins-o pe Simona Halep la finala de anul trecut de la Cincinnati, în trei seturi, scor 2-6, 7-6, 6-2.

Simona Halep și-a aflat prima adversară de la Stuttgart

Simona Halep, adversare dure la Stuttgart

În semifinale, Simona Halep ar putea da de favorite numărul 3, cehoaica Petra Kvitova. Tot în acea parte de tablou se mai află Jelena Ostapenko și Anastasija Sevastova. Pe partea cealaltă a tabloului se vor lupta pentru un loc în finală numărul 1 mondial Naomi Osaka, Karolina Pliskova sau Angelique Kerber.

Turneul de la Stuttgart este dotat cu premii în valoare totală de 886,077 de dolari. Anul trecut, competiția a fost câștigată de Karolina Pliskova, după o finala cu Coco Vandeweghe. Aceasta o eliminase în sferturi pe Simona Halep.

Tabloul complet de la Stuttgart
Tabloul complet de la Stuttgart