Rafael Nadal a anunțat că se va afla pentru ultima oară pe terenul de tenis în această săptămână, la Davis Cup. Sportivul va fi alături de echipa Spaniei și speră că va adăuga încă un trofeu în vitrină.
Cupa Davis va avea loc în intervalul 19-24 noiembrie, la Malaga, iar printre cele 8 echipe care se luptă pentru trofeu se regăsește și Spania. Lotul ibericilor este format din următorii sportivi: Rafael Nadal, Carlos Alcaraz, Roberto Bautista Agut, Pedro Martinez, Marcel Granollers și David Ferrer (căpitan nejucător).
Pentru Rafael Nadal, turneul din Malaga va fi ultimul din carieră, așa cum a anunțat încă din luna octombrie. La finalul Davis Cup, tenisul se va despărți de unul dintre sportivii de legendă.
Extrem de multe nume importante din lumea tenisului și-au arătat aprecierea față de Rafael Nadal, iar printre aceștia s-a aflat și Simona Halep, fostul număr 1 WTA. Ba mai mult, „Simo” a recurs la un omagiu.
Concret, Simona Halep a decis să-și schimbe fotografia de profil de pe Instagram. În acest moment, logo-ul celebru al lui Rafael Nadal este imaginea reprezentativă de pe contul oficial al lui „Simo”.
Rafael Nadal a oferit un mesaj emoționant înaintea debutului la Davis Cup. Sportivul iberic a mărturisit că era conștient încă de la începutul anului că acesta va fi ultimul sezon din carieră și că decizia este una asumată, având în vedere că „nu îl mai ascultă corpul”.
„Dacă sunt pe teren, voi face tot posibilul să controlez emoțiile. Nu sunt aici pentru a mă retrage, ci pentru a ajuta echipa să câștige. Emoțiile vor veni la final, dar până atunci sunt concentrat să îmi fac treaba.
Știam că 2024 va fi ultimul meu an. Am făcut tot ce am putut să continui, dar corpul meu nu mai răspunde cum ar trebui. Este o decizie asumată, iar acum vreau să mă bucur de această săptămână alături de echipă”
Am încercat să mă pregătesc cât mai bine. Este dificil să menții un nivel competitiv constant, dar vreau să ofer tot ce pot în această competiție”, a spus Rafael Nadal înaintea debutului la Davis Cup.