Sporturi

Simona Halep și certitudinile de la Cluj! Continuă dominația pe zgură?

22.04.2018 | 14:48
Simona Halep și certitudinile de la Cluj! Continuă dominația pe zgură?
Simona Halep se impune contra lui Patty Scnyder
ADVERTISEMENT

Simona Halep a reușit să câștige ambele meciuri de simplu pe care le-a disputat contra echipei Elveției, învingându-le pe Viktorija Golubic și Patty Schnyder. La ce nivel este însă Simona înaintea celei mai importante părți a sezonului pentru ea?

Partida de Fed Cup dintre România și Elveția, programată chiar înaintea momentelor importante din sezonul de zgură, perioadă în care Simona Halep are foarte multe puncte de apărat pentru a-și păstra statutul de lider mondial, a reprezentat un excelent prim test pe covorul roșu, suprafața preferată a constănțencei.

În trecut s-a vorbit în termeni acuzativi despre neparticiparea Simonei la unele meciuri din cadrul celei mai importante competiții dedicată echipelor naționale în tenisul feminin, însă mereu, cel puțin din punct de vedere tactic, alegeriile ei au fost inspirate. Chiar și de această dată, când s-a dovedit că echipa României a ales foarte bine suprafața de joc, zgura indoor fiind atât pe placul Simonei cât și pe cel al Irinei.

ADVERTISEMENT

Simona Halep regăsește agresivitatea controlată!

După ce primele două seturi din meciul cu Viktorija Golubic nu au arătat deloc bine pentru Halep, cel puțin din perspectiva statutului de lider mondial, următoarele 3 (1 cu Golubic, 2 cu Schnyder) au fost de un cu totul și cu totul alt nivel. Serviciul 1 ce a trădat-o în repetate rânduri în fața rachetei a doua a Elveției s-a calibrat din plin în setul decisiv din primul meci și pe întreg parcursul meciului doi, atunci când Patty Schnyder (O Tempora!) nu a fost mai mult decât un partener de antrenament.

Agresivitatea din spatele terenului a fost o altă cheie a succesului facil de duminică, Simona găsind acel interval cheie de 70-80% prin care a avut atât de mult succes în ultimii ani pe zgură. Și care poate fi și cheia atât de așteptatului triumf suprem pe zgura pariziană. Sigur, este probabil devreme să putem da un verdict concret, însă e clar că Simona a adăugat în jocul ei această dimensiune, reglând lucrurile din mers precum sportivii români o fac atât de rar.

ADVERTISEMENT

Elveția a părut mai înspăimântătoare pe hârtie, trebuie să recunoaștem! Însă victoria clară a jucătoarelor noastre vorbește despre densitate la cel mai înalt nivel de performanță. Ce urmează? Poate că totul. Dar abia în 2019!

CITEȘTE mai multe articole interesante din categoria SPORTURI
A apărut noua revistă Taifasuri
  • Câștigă ACUM o Dacia Logan, 2.000 de euro și multe alte premii!
  • Nr. 859. 32 pagini + cartea „Dictatura gastronomică”
A apărut noua revistă Taifasuri