Simona Halep

Simona Halep și Darren Cahill, dialog amuzant la Melbourne. Secretul relației excelente dintre ei: “Berea!” I-a făcut-o și iubitului Toni Iuruc. Video

03.02.2021 | 10:08
Simona Halep si Darren Cahill dialog amuzant la Melbourne Secretul relatiei excelente dintre ei Berea Ia facuto si iubitului Toni Iuruc Video
ADVERTISEMENT

Simona Halep a câștigat partida cu Laura Siegemund, în turul 3 la Gippsland Trophy, scor 6-2, 6-4. După un joc foarte solid, românca a fost în mare formă și la interviul de după meci. Iar dialogul de la distanță dintre ea și Darren Cahill a făcut deliciul publicului de la Melbourne.

Simona Halep a fost întrebată despre relația excelentă pe care o are cu antrenorul ei Darren Cahill, care este un adevărat idol pentru iubitorii tenisului din Australia. Românca nu s-a ferit să îl laude pe omul alături de care a obținut numeroase performanțe.

ADVERTISEMENT

Aflat în tribune, Darren Cahill a încercat să dea o notă de amuzament discuției, în momentul în care Simona a fost întrebată despre secretul relației dintre ei. “Berea”, a fost răspunsul lui Darren din tribună. I-a și făcut semn elevei sale, care a prins ideea din zbor.

Simona Halep “l-a chinuit” pe Toni Iuruc înaintea partidei cu Siegemund, spre amuzamentul lui Darren Cahill

“Darren este secretul, mă înțelege foarte bine. Îi mulțumesc că este alături de mine tot timpul. Am învățat de la el câteva lucruri specifice. ‘Hai să bem o bere’ și ‘e și mâine o zi'”, a fost răspunsul Simonei Halep, care a făcut deliciul tribunelor.

ADVERTISEMENT

Simona Halep a fost pusă pe glume și înainte de partida cu Laura Siegemund. Pe tunelul de la vestiar, românca a avut grijă să se protejeze de soare, dar și să îl tachineze pe iubitul ei. S-a asigurat că Toni Iuruc va avea și fața protejată, spre amuzamentul lui Darren Cahill. Bărbatul de 41 de ani nu a fost tocmai încântat.

Simona Halep pulverizează și în fața lui Toni Iuruc
Toni Iuruc nu este chiar încântat de grija pe care i-o poartă Simona Halep
Simona Halep se protejează de razele soarelui

La interviul de după partida cu Siegemund, Simona Halep a avut timp și pentru lucruri serioase. Și-a anunțat răspicat obiectivul în startul acestui sezon: titlul de la Australian Open.

ADVERTISEMENT

“Apreciez munca organizatorilor și mă bucur să mă aflu aici. Nu mai jucasem de ceva timp, a trebuit să îmi recapăt ritmul. Obiectivul meu este să câștig Australian Open. Dar știu că este greu, trebuie să muncesc foarte mult”, a declarat Halep.

Până la Australian Open, care va lua startul pe 8 februarie, Simona Halep mai are de jucat la Gippsland Trophy. Competiție care se desfășoară tot la Melbourne. Partida din sferturile de finală, cu Ekaterina Alexandrova, se va disputa joi. Ora de start nu a fost încă stabilită.

ADVERTISEMENT

Karolina Muchova este una dintre posibilele adversare ale Simonei Halep în semifinale. Jucătoarea din Cehia a obținut și ea calificarea în sferturi și o va înfrunta pe învingătoarea dintre Kasatkina și Kanepi.

ADVERTISEMENT