Simona Halep

Simona Halep, sute de mesaje de felicitare pe rețelele de socializare! Sponsorul Nike, mândru de Simo: “Iată un alt vis nebunesc devenit realitate”

13.07.2019 | 18:51
Simona Halep a primit sute de mesaje de felicitare pe rețelele de socializare după ce a câștigat în premieră turneul de la Wimbledon

Jucătoarea de tenis Simona Halep a primit sute de mesaje de felicitare pe rețelele de socializare după ce a câștigat în premieră turneul de la Wimbledon. Românca a reușit un succes istoric pe iarba londoneză, unde a învins-o pe Serena Williams cu un categoric 6-2, 6-2.

Simona Halep, sute de mesaje de felicitare pe rețelele de socializare

Sponsorul de echipament al Simonei Halep, Nike, a scris: „În caz că l-ați ratat pe primul, iată un alt vis nebunesc devenit realitate”

Gabriela Sabattini: „Victorie impecabilă și solidă, bine meritată. Felicitări!”

Cântărețul de la One Direction, Niall Horan: “Imensă Simona Halep în acest moment. În primul rând ce performanță în finală, dar interviul ei a fost partea mea preferată. Atât de amuzant”


Billie Jean King: „Felicitări, Simona Halep, pentru o victorie extraordinară. Unul dintre meciurile perfect executate pe care le-am văzut. Ea este prima campioană din România! Incredibil tenis”

 

Victoria Simonei Halep a stârnit valuri de bucurile în rândul românilor, iar campioana noastră a primit sute de mesaje de felicitare pe rețele de socializare. “Regina ierbii. @simonahalep @wimbledon champ”, a scris Nadia Comăneci pe contul de Facebook. “Simooonaaa Haleeep! Campioană la Wimbledon! Uluitor moment pentru sportul românesc…mulţumim Simona! Victoria împotriva Serenei Williams, 6-2, 6-2 a fost fără egal, unică, cu mult suflet şi cu inima pusă în fiecare lovitură. Cel mai mare meci făcut de Simona vreodată ….”Nu am cuvinte. Am dat tot. E incredibil, nu voi uita niciodată această zi!”…13 iulie 2019. Prima româncă triumfătoare la simplu la Wimbledon…”, a notat și Comitetul Olimpic și Sportiv Român.

Președintele Klaus Iohannis și premierul Viorica Dăncilă au trimis la rândul lor mesaje de felicitare.

Un alt mesaj a venit din partea Federației Române de Fotbal: “SIMONA HALEP ESTE CAMPIOANĂ LA WIMBLEDON. Rezultat FABULOS pentru cea mai bună jucătoare de tenis din istoria României. Simona Halep a intrat în istoria tenisului mondial, iar pentru acest lucru a avut nevoie de mai puţin de o oră. Doar 55 de minute a durat meciul PERFECT reuşit de românca noastră în faţa marei campioane din SUA, Serena Williams, iar scorul final, 6-2, 6-2, arată cât de clară a fost dominarea compatrioatei noastre. Acesta este al doilea titlu de Grand Slam pentru Simona, după cel câştigat anul trecut la Roland Garros, iar Simona Halep convinge lumea tenisului că este cu adevărat o mare campioană. Pentru prima dată în istoria turneului de Grand Slam de la Wimbledon titlul este câştigat de o româncă şi este şi primul câştigat vreodată la Wimbledon de vreun român. Ilie Năstase a jucat două finale, dar nu a ridicat niciodată deasupra capului trofeul, aşa cum va face acum Simona Halep. Îţi mulţumim, Simona, pentru acest moment fabulos şi pentru că ai trecut numele României în istoria celui mai prestigios turneu de tenis din lume. Felicitări, Simona Halep!”

Simona Halep cu trofeul câștigat la Wimbledon

”Campionii felicită Campioana”

Mesaje de felicitare au venit și de la jucătorii de tenis Hotia tecău și Marius Copil. “Felicitări, Simo, meriţi cu adevărat asta! Bucură-te de moment!”, a scris Tecău, în timp ce Copil a notat: “Felicitări, @simonahalep! Mă bucur foarte mult pentru tine. O performanţă remarcabilă ce va rămâne în istoria României”. Ministerul Tineretului şi Sportului a ținut să marcheze succesul răsunător de la Wimbledon: “Bravooooo Simonaaaaa!! Victorie emoţionantă, copleşitoare şi istorică la Wimbledon!! O ţară întreagă este mândră de tine!!”.

Și lumea fotbalului este alături de Simona Halep în acest moment de uriașă bucurie. FC Viitorul: “Toată echipa a trăit Finala de la Wimbledon cu sufletul la gură! Bucuria tuturor, prin ochii lui George Ogăraru. Bravo, Simona Halep”, CFR Cluj: “Campionii felicită Campioana! Felicitări, Simona Halep pentru câştigarea celui de-al doilea Titlu de Mare Slem!”, Gabi Balint: “Super Simona! Incredibil!”, Echipa Naţională de Fotbal a României: “FA-BU-LOS! Simona Halep este CAMPIOANĂ la @Wimbledon! Felicitări, Simona!”

După încheierea finalei, Simona Halep a fost felicitată la fața locului de Ion Țiriac și de fosta mare campioană Kim Clijsters.