Simona Halep

Întreaga lume, cucerită de Simona Halep! L’Equipe: “Orgoliul de campioană a dus-o mai departe”

Întreaga lume, la picioarele liderului mondial din WTA după meciul nebun din turul secund, un test trecut cu brio de campioana noastră.
23.03.2018 | 10:51
Intreaga lume cucerita de Simona Halep LEquipe Orgoliul de campioana a duso mai departe

Simona Halep s-a calificat în turul trei după un meci epic, de peste două ore. Sportiva noastră s-a impus cu 7-5 în decisiv în faţa lui Oceane Dodin şi va juca în următorul meci cu Agnieszka Radwanska. Franţuzoaica a ajuns pe tabloul principal în calitate de lucky loser, după ce se retrăsese în ultimul tur al calificărilor. Dodin a dezvăluit chiar că se afla în drum spre aeroport în momentul în care a primit vestea că a primit un loc pe tablou.

După lupta incredibilă pe care a dovedit-o pe teren într-un meci atât de dificil, publicaţiile străine au ajuns la picioarele Simonei Halep. Jurnaliştii de la Tennis.com au fost cuceriţi de românca de pe primul loc, “Simona Halep, împinsă la limită de către lucky-loser-ul Oceane Dodin în Miami”, au titrat aceştia la finalul meciului. “Dacă cineva ştie cum să iasă dintr-o gaură adâncă în al treilea set, aceea este Simona Halep. La Miami Open, joi, liderul mondial din WTA a trebuit să se bazeze pe duritatea mentală şi fizică mult mai devreme decât oricine şi-ar fi imaginat, împotriva lui Oceane Dodin, în turul secund. În ciuda a ceea ce părea o situaţie dificilă, în timp ce în al treilea set era codnusă cu 4-2, numărul 1 WTA a dominat şi s-a impus în final cu 3-6, 6-3, 7-5. Să rezişti în meciuri dure este ceva pentru care Halep este faimoasă deja, aşa cum şi la Australian Open a făcut, eliminându-le pe Lauren Davis şi Angelique Kerber”, a susţinut Tennis.com

Simona Halep, specialistă a revenirilor

Jurnaliştii de la L’Equipe ştiu cum a reuşit Simona Halep să facă diferenţa contra primei sale adversare de la turneul din Florida. “Orgoliul de campioană a dus-o mai departe”, au scris francezii despre numărul 1 mondial. “Halep a descoperit jocul lui Dodin şi nu a putut decât să constate pagubele. Puţin cunoscută pentru ajustări tactice, Dodin loveşte cu toată puterea tot ceea ce-i vine în rachetă, ca o tânără Sharapova. Şi când nimereşte terenul, doare. Odată ce primul set a trecut, Halep s-a adaptat. Mai ales la returul la serviciu, unde ea a făcut ceea ce este necesar penru a o împiedica pe Dodin să se organzieze, pentru a plasa o a doua lovitură în poziţie bună. Tactica a dat roade şi i-a permis să egaleze la seturi”, au descris francezii primele două seturi ale confruntării din turul secund de la Miami. “Fără complexe şi simţind că avea şansa de a juca împotriva unui palid număr 1, Dodin a făcut break-ul pentru a conduce cu 3-1 în decisiv. Halep a rupt o rachetă de furie. Era băgată în corzi de o adversară care nu se purta cu mănuşi cu ea. Atunci, orgoliul de campioană a dus-o mai departe. Calmă, cu abnegaţie, ea a acceptat să suporte loviturile adversarei sale, aşteptând să-şi poată plasa acceleraţia sa, câştigătoare de cele mai multe ori. Ea a anulat diferenţa, profitând de greşelile lui Dodin la serviciu. Aceasta din urmă s-a comportat ca un adevărat şef pe teren în ultimul set, dar a eşuat în ultimele două game-uri. Păcat”, a mai scris L’Equipe.

Într-un articol intitulat “Halep a făcut faţă provocării Dodin”, WTA evidenţiază revenirea Simonei din setul 3 în faţa unei “foarte inspirate” Oceane Dodin. “Simona a fost pusă la grea încercare de Dodin” care i-a pus probleme în principal datorită “loviturilor puternice de pe fundul terenului”. “Halep şi-a demonstrat caracterul puternic atunci când a revenit în ultim set, asta deşi a avut probleme medicale pe parcursul partidei, şi a câştigat ultimele 3 game-uri” mai scrie WTA.