Sporturi

Simona Halep va juca în primul tur de la Madrid împotriva unei fane: „Mulțumesc pentru oportunitate”

04.05.2019 | 21:54
Simona Halep va juca in primul tur de la Madrid impotriva unei fane Multumesc pentru oportunitate

Simona Halep și-a aflat adversara din primul tur de la Madrid. Sportiva noastră va disputa primul meci pe zgură din 2019 cu rusoaica Margarita Gasparyan.

Simona Halep va juca în primul tur de la Madrid împotriva unei fane

Cele două sportive nu s-au mai întâlnit până acum în circuitul WTA, însă Gasparyan, cu trei ani mai mică decât Halep, este una dintre fanele Simonei. Rusoaica publica pe Instagram în luna ianuarie o fotografie cu Halep la Australian Open, însoțită de un mesaj de mulțumire:  „A fost o adevărată plăcere să mă pot antrena alături de Simona Halep. Îți mulțumesc pentru oportunitate”.

Dacă Simona Halep a reușit rezultate majore de-a lungul carierei în circuitul WTA, Gasparyan este o jucătoare de pluton, aflată pe locul 86 WTA și cu numai două trofee cucerite, la Baku și la Tashkent. În comparație, Simona a reușit să câștige turneul de la Roland Garros în 2018, cea mai mare performanță din cariera sa.

Zgura este suparafata preferata a Simonei Halep
Zgura este suparafata preferata a Simonei Halep

Halep are un an 2019 contrastant însă. Nu a câștigat nici măcar un turneu, iar singura finală pe care a disputat-o până acum a fost la Doha, pierdută cu Elise Mertens. Simona a jucat însă extraordinar la FED Cup, acolo unde a ajutat România să producă o surpriză majoră în primul tur, eliminând Cehia, deținătoarea trofeului. Halep nu a mai putut face nimic în semifinala cu Franța, chiar dacă a obținut două victorii la simplu și a evoluat ușor accidentată în meciul decisiv de dublu.

La Madrid, Simona Halep s-a impus în urmă cu două sezoane, titlul de anul trecut revenindu-i Petrei Kvitova. De altfel, Navratilova a declarat recent că Petra Kvitova este cea mai bună jucătoare pe zgură la ora actuala în circuitul WTA.

Tags: