Sporturi

Simona Halep vs. Maria Sharapova, o rivalitate dusă și în afara terenului de joc. Nu l-a lăsat pe Marcel Pavel să-și facă poză cu rusoaica retrasă ieri

27.02.2020 | 14:49
Simona Halep vs Maria Sharapova o rivalitate dusa si in afara terenului de joc Nu la lasat pe Marcel Pavel sasi faca poza cu rusoaica retrasa ieri
Simona Halep vs. Maria Sharapova, o rivalitate dusă și în afara terenului de joc. Nu l-a lăsat pe Marcel Pavel să-și facă poză cu rusoaica retrasă ieri. Sursa foto: hepta.ro
ADVERTISEMENT

După o carieră impresionantă, presărată cu multe succese, dar și cu momente mai dificile, Maria Sharapova și-a anunțat retragerea oficială din activitate. În cei 19 ani petrecuți în circuitul WTA, rusoaica a avut multe rivalități de renume. Printre adversarele ei clasice s-a numărat și Simona Halep, contra căreia a dus lupte memorabile în ultimii ani de jucătoare activă.

Simona Halep – Maria Sharapova, o rivalitate dusă pe toate planurile

Simona Halep a dus bătălii de top în circuitul WTA al ultimilor 6-7 ani, înregistrând succese importante la toate nivelurile, dar și unele eșecuri dureroase.

ADVERTISEMENT

Printre cele mai încinse încleștări s-au numărat cele cu rusoaica Maria Sharapova, retrasă ieri din activitate. Fără îndoială, cea mai grea înfrângere a Simonei a fost reprezentată de finala de la Roland Garros din 2014.

La capătul unui meci de 3 ore și două minute, Sharapova s-a impus cu 6-4, 6-7, 6-4 și devenea campioană pentru a doua oară în carieră la Roland Garros.

ADVERTISEMENT

În același an, Simona Halep a făcut un gest care descrie perfect rivalitatea uriașă dintre ea și jucătoarea din Rusia. Marcel Pavel, unul dintre artiștii preferați ai Simonei Halep, a făcut dezvăluiri despre un episod petrecut la Londra în 2014.

După Roland Garros, Simona a jucat la Wimbledon, unde a ajuns până în semifinale. În ziua meciului cu Bouchard, românca l-a invitat la meci și pe Marcel Pavel. La șase ani de la acel meci, artistul a dezvăluit un episod care spune multe despre relația rece Halep-Sharapova.

ADVERTISEMENT

”Mă aflam la Londra pentru un concert, alături de maestrul Nicolae Botgros. Și am sunat-o! S-a bucurat când a aflat că sunt acolo și imediat m-a invitat la meci. Mi-a făcut rost de o invitație la VIP, am stat alături de tatăl ei.

”Voiam să fac poză cu Sharapova. La televizor pare mai frumoasă, dar nu, e așa de mare și plină de mușchi. E o forță a naturii, credeți-mă! Așa, și voiam să fac o poză cu ea. Acolo, la VIP, prin contract, toate jucătoare au obligația de a se fotografia cu cei prezenți, dacă este cazul. Așa că nu aveam niciun impediment.

ADVERTISEMENT

Până m-a auzit Simona. Și mi-a zis: ’nu faci poză cu ea, nu!’. Gata, nu mai fac, am replicat eu”, a povestit Marcel Pavel pentru Digisport.

Halep, palmares negativ cu Sharapova

În perioada 2012-2018, între Simona Halep și Maria Sharapova au avut loc nouă întâlniri în circuitul WTA. Dintre acestea, în șapte s-a impus rusoaica, iar în două jucătoarea din România.

Cele mai tari meciuri dintre cele două au fost finala Roland Garros 2014 și finala de la Madrid (2014), ambele câștigate de rusoaică.

  • 32 de ani are Maria Sharapova
  • 36 de turnee WTA are în palmares rusoaica
  • 38.700.000 de dolari a strâns Sharapova în carieră
ADVERTISEMENT