Simona Hapciuc a schimbat tabăra! Fosta concurentă de la Survivor România i-a luat prin surprindere pe fanii emisiunii cu o fotografie pe care a postat-o în mediul online, iar oamenii i-au sărit în cap.
Antrenoarea de fitness care a făcut parte din echipa Faimoșilor în reality-show-ul de la Kanal D este acum o susținătoare a Războinicilor, ori cel puțin asta reiese din cel mai nou mesaj pe care l-a postat pe contul ei de Instagram.
Cu o banderolă albastră legată de braț, Simona a scris un mesaj elocvent care i-a pus pe gânduri pe mulți, iar unii internauți au sărit să îi reproșeze că este o trădătoare.
„Nu am nimic de-a face cu lumea celebrității”, este mesajul pe care l-a scris Simona la imaginea publicată pe Instagram.
Fotografia și textul vedetei au fost aspru taxate de cei care o urmăresc deoarece majoritatea fanilor ei țin cu echipa roșie și nu cu cea albastră de la Survivor România.
„Trădătoareo!; Am vrut să zic că te-ai dat cu dușmanii, am zis să nu fiu rea, dar chiar ai făcut-o; Ai uitat echipa faimoșilor?; Oncescu 2, așa ești tu pentru fanii faimoșilor;
Te-ai ajuns și tu; Haaaapciuc! (ptiu, alergia asta la Războinici); Trădare curată; Te credeam altfel”, sunt doare câteva dintre comentariile pline de reproșuri scrise pe Instagram de urmăritorii Simonei.
Simona Hapciuc a început să se apropie mai mult de foștii concurenți de la Războinici după ce a venit din Republica Dominicană. Recent, vedeta s-a întâlnit cu Musty și Maria Hângu cu care s-a simțit foarte bine și a ținut și atunci să împărtășească asta cu fanii ei.
Conflictele din ultima perioadă s-ar putea s-o fi schimbat pe Simona din moment ce a ajuns să își asume public faptul că nu mai are nimic de-a face cu echipa Faimoșilor, deși în anumite interviuri a declarat că ține în continuare cu echipa din care, culmea, a făcut parte.