Simona Pătruleasa este de 17 ani cu același bărbat, Sabin Ivanof. Prezentatoarea Știrilor Kanal D a dezvăluit cum a reușit să aibă o căsătorie atât de lungă, în podcastul Ilincăi Vandici de pe YouTube.
Vedeta de la Kanal D a zis că din prima zi în care a devenit iubita partenerului ei de viață, a stat mai mereu cu ea. De 17 ani, cei doi nu au ieșit cu fetele sau băieții în oraș, separat și nici n-au fost tentați să aibă vacanțe romantice, lăsând-o pe fiica lor, Ingrid, în grija altcuiva.
Simona i-a confesat Ilincăi Vandici că a fost judecată de foarte mulți oameni pentru felul în care a ales să își trăiască povestea de iubire. Mulți i-au spus că trăiește într-o cochilie și că o supraprotejează pe Ingrid. Vedeta a recunoscut că o cam cocoloșește, atât ea cât și Sabin, însă acesta este modul lor de a trăi.
„Eu cu Sabin, de 17 ani, noi nu aveam ieșiri cu fetele și cu băieții. Nu e secretul căsniciei, dar de când suntem împreună nu am stat despărțiți decât trei nopți. Noi nu ne-am despărțit niciodată și nici Ingrid de noi. Noi nu avem vacanțe romantice.
Niciodată nu am plecat fără ea. Unii ne-au judecat că sufocăm copilul, că nu e normal”, a declarat Simona Pătruleasa în podcastul Ilincăi Vandici.
Vedeta se declară acum mulțumită de viața ei, dar și de imaginea pe care o are în spațiul public. Nu același lucru era valabil acum mai mulți ani, când Simona era urmărită de paparazzi peste tot.
Prezentatoarea de știri a recunoscut că a avut mult de suferit din cauza presei tabloide, dar cu timpul s-a călit.
„Am suferit foarte mult. M-au afectat. Am avut o perioadă în care nu-mi doream să ies din casă. Nu-mi plăcea să ies la restaurant.
Nu era plăcut. Eu nu m-am simțit bine. Mi se părea un preț mult prea mare de plătit”, a completat Simona Pătruleasa.