Sport

Simone Biles, decizie radicală după ce hoții i-au spart casa. Cunoscuta gimnastă și-a luat câine

Pasul important făcut de Simone Biles după ce infractorii i-au intrat în locuință și i-au furat mașina. Sportiva a făcut mai multe schimbări în viața sa.
23.09.2026 | 13:45
Ce a făcut Simone Biles după ce hoții i-au spart casa. Sursa foto: Instagram.com
ADVERTISEMENT

Simone Biles a dezvăluit într-o filmare de pe social media că hoții i-au spart casa. Cunoscuta gimnastă nu a dat prea multe detalii, însă a transmis că a luat o decizie radicală în această privință pentru a se simți în siguranță.

Simone Biles dezvăluie hotărârea luată după ce infractorii i-au intrat în casă

Simone Biles (29 ani) este una dintre cele mai cunoscute gimnaste din Statele Unite ale Americii. Sportiva a reușit să-și apere medalia obținută la bârnă la ediția precedentă a Jocurilor Olimpice, însă a luat bronz la Rio 2016 și Tokyo 2020. Apoi, americanca a povestit că a trecut prin momente dureroase care au dus-o direct la spital.

ADVERTISEMENT

A fost la un pas de moarte, dar nu a oferit prea multe informații despre afecțiunea care a adus-o pe mâinile doctorilor. Din păcate, în ultima perioadă vedeta a trecut prin mai multe episoade neplăcute. Multipla campioană olimpică și mondială la gimnastică a povestit că trei bărbați mascați i-au spart casa din Chicago.

Intrușii i-au intrat în locuință când aceasta se afla Indianapolis pentru a-și susține soțul, pe Jonathan Owens, care joacă pentru echipa Colts. Incidentul care a lăsat-o fără o mașină în valoare de 200.000 de euro a determinat-o să ia atitudine. Astfel, a luat decizia să-și cumpere un animal de pază pentru a-i asigura protecție.

ADVERTISEMENT

Patrupedul face parte din rasa Doberman și are un aspect musculos și elegant în același timp. Acesta este recunoscut foarte ușor datorită instinctului său puternic de protecție. De asemenea, crescătorii transmit că este puternic, atletic, extrem de inteligent și loial. Aceste caracteristici îi vor fi de mare ajutor lui Simone Biles.

ADVERTISEMENT

Anunțul a fost făcut chiar de gimnastă pe contul de TikTok. A încărcat o filmare în care a vorbit despre evenimentul care a adus-o în acest punct. „Simt că am nevoie de o mașină nouă pentru că trei bărbați mascați au intrat prin efracție în casa noastră. Mi-au furat Porsche-ul, GTS-ul meu”, a explicat sportiva, conform abola.pt.

ADVERTISEMENT
@simonebilesowensyes we recovered the car, onto the next 🛞♬ original sound – Simone Biles

 

”Lucrurile care mi se întâmplă sunt absolut nebunești”

„Acesta este unul dintre motivele pentru care ne-am cumpărat și Dobermanul”, a completat Simone Biles. Gimnasta consideră că evenimentele din ultima perioadă și situația bizară prin care a rămas fără mașină ar putea fi subiectul unui reality show. „Lucrurile care mi se întâmplă sunt absolut nebunești”, a mai spus sportiva.

„Pentru producători ar fi foarte simplu să mă filmeze pur și simplu în mod obișnuit”, a ținut să mai adauge medaliata cu aur, care a anunțat că și-a recuperat autoturismul. Cu toate acestea, a hotărât să-și achiziționeze unul nou. Din păcate, nu se confruntă pentru prima oară cu probleme de genul acesta.

ADVERTISEMENT

În luna februarie, în timp ce se afla la Milano, partenerul gimnastei a relatat pe rețeaua X că cineva a încercat să-i smulgă din mână sacoșa de cumpărături. Evenimentul s-a produs pe stradă. Jucătorul în vârstă de 31 de ani a povestit că incidentul nu a fost dus la bun sfârșit. Punga era legată de mână, dar tot a rămas șocat de situație.

„Nu-mi vine să cred că cineva a încercat să-mi smulgă sacoșa de cumpărături la Milano. Din obișnuință o aveam legată de mână, așa că individul n-a putut să o ia și a fugit imediat… dar tot e incredibil”, a scris Jonathan Owens, pe social media, la momentul respectiv.