ADVERTISEMENT
Stiri de ultima ora

Simulare Evaluare Naţională! Ce se întâmplă cu notele obţinute

Elevii clasei a VIII-a susţin în perioada 5 – 16 martie 2018 simularea Evaluării Naţionale. Luni au avut examen la română, iar marţi dau matematica.
Autor: Filon Stan | 06.03.2018 | 14:09

Pentru Evaluarea Naţională a elevilor de clasa a VIII-a, subiectele au fost construite în funcţie de următoarele cerinţe: claritate, precizie şi concordanţă strictă cu programele de examen, nivel mediu de dificultate şi posibilitatea de a fi rezolvate în 120 de minute.

ADVERTISEMENT

Marţi vor da examen la matematică, miercuri la limba şi literatura maternă, iar în 16 martie vor fi comunicate rezultatele. Probele încep la ora 9:00, moment în care, în fiecare sală, vor fi distribuite subiectele. Accesul elevilor în săli este permis până la ora 8:30. Timpul destinat elaborării unei lucrări scrise este de două ore (pentru elevii de clasa a VIII-a), respectiv trei ore (pentru elevii din clasele a XI-a şi a XII-a), din momentul în care s-a încheiat distribuirea subiectelor fiecărui elev.

Simulare Evaluare Naţională! Subiectele la matematică

ADVERTISEMENT

Modelele de subiecte, însoţite de baremele de evaluare şi de notare, au fost postate încă din luna noiembrie 2017 pe subiecte2018.edu.ro. Subiectele pentru simulare respectă structura subiectelor pentru EN VIII, respectiv Bacalaureat. Notele obţinute la simulare nu se contestă şi nu se trec în catalog. Totuşi, în situaţiile excepţionale în care se doreşte consemnarea notelor în catalog, acest lucru se poate face în baza unei cereri scrise depuse de cei interesaţi.

Notele obţinute la simulare nu se contestă şi nu se trec în catalog

În acelaşi timp, rezultatele vor fi analizate la nivelul fiecărei unităţi de învăţământ prin discuţii individuale cu elevii, dezbateri la nivelul clasei, şedinţe cu părinţii, precum şi la nivelul consiliului profesoral în vederea adoptării unor măsuri adecvate fiecărei situaţii în parte, scopul fiind îmbunătăţirea performanţelor şcolare, precizează Ministerul Educaţiei. Absolvenţii claselor a VIII-a care vor susţine la vară Evaluarea Naţională au la dispoziţie modele de subiecte în vederea pregătirii celor două examene, elaborate de Centrul Naţional de Evaluare şi Examinare (CNEE).

ADVERTISEMENT
CITEȘTE mai multe articole interesante din categoriile NEWS, SPORT sau LIFE
ADVERTISEMENT
A apărut noua revistă Taifasuri
  • Câștigă ACUM o Dacia Logan, 2.000 de euro și multe alte premii!
  • Nr. 841. 32 pagini + CD. Doar 10lei!