Sport

Sînge pe STADIONUL MORŢII! Apoi cea mai mare FARSĂ din istorie!

A început Copa America. Cea mai importantă competiţie între naţionalele din America de Sud. Chile a învins cu 2-0 Ecuadorul în meciul inaugural, jucat pe Estadio Nacional „Julio Martínez...
12.06.2015 | 16:56
Singe pe STADIONUL MORTII Apoi cea mai mare FARSA din istorie

A început Copa America. Cea mai importantă competiţie între naţionalele din America de Sud. Chile a învins cu 2-0 Ecuadorul în meciul inaugural, jucat pe Estadio Nacional „Julio Martínez Prádanos” din Santiago de Chile. Partida a fost precedată de un grandios show cu artificii şi foc, care a impresionat pe toată lumea. Puţini îşi mai amintesc, însă, ce drame s-au consumat pe acest stadion în urmă cu 42 de ani. Drame urmate de cea mai mare farsă din istoria fotbalului…

21 noiembrie 1973. Pe Estadio Nacional din Santiago este programat meciul dintre Chile şi Uniunea Sovietică, returul barajului de calificare la Cupa Mondială din 1974. Pe 26 septembrie, pe stadionul „Lenin” din Moscova, turul se încheiase 0-0 la -5 grade Celsius. Jucătorii intră pe teren, se aliniază la centru, se intonează imnurile, urmează salutul către public şi partida începe. Jucătorii sud-americani pasează şnur între ei, avansînd rapid către careul advers. Mingea ajunge la căpitanul „Chamaco” Munoz, care înscrie în poarta goală. Trecuseră 28 de secunde de la primul fluier al arbitrului. Cel mai scurt baraj din istoria fotbalului. Iar golul venise nu datorită calităţilor fotbalistice ale gazdelor, ci ca urmare a faptului că acestea jucau împotriva… nimănui! VEZI GOLUL-FANTOMĂ AICI!

Cu două săptămîni înainte de meciul-tur din URSS, în Chile avusese loc o lovitură de stat care înlocuise regimul de stînga al lui Salvador Allende cu dictatura militară a generalului Augusto Pinochet (VEZI GALERIA FOTO). Relaţiile dintre cele două ţări avuseseră de suferit în urma acestei schimbări forţate de putere, criticată dur de sovietici. Care au boicotat returul şi nu s-au prezentat! Ce se întîmplase?

Allende, prietenul sovieticilor şi duşmanul americanilor

În 1970, Salvador Allende (FOTO 2) devenea primul preşedinte marxist din America Latină ajuns la putere în urma unor alegeri democratice. Un rol important în victoria sa l-a jucat Uniunea Sovietică. Potrivit unui fost ofiţer KGB, Vasili Mitrokhin, Allende a solicitat şi a primit ajutor financiar de la Moscova, decisiv pentru rezultatul alegerilor.

Cluburile AU REFUZAT oferta ISB de 23,3 MILIOANE DE EURO + TVA!

De partea cealaltă a „cortinei de fier”, SUA nu au privit cu ochi buni victoria din alegeri a lui Allende şi în cei trei ani în care acesta s-a aflat în funcţie au făcut tot posibilul să-l înlăture de la putere. SUA nu erau deloc dispuse să accepte existenţa unui alt aliat al sovieticilor în propria emisferă. La trei zile după alegerea lui Allende, preşedintele american Richard Nixon spunea într-o reuniune a Consiliului Naţional de Securitate că „nu trebuie să lăsăm America Latină să o ia pe acest drum fără să suporte consecinţele”. O poziţie mult mai tranşantă a avut Secretarul de Stat, Henry Kissinger, care a afirmat că „nu văd de ce ar trebui să lăsăm o ţară să devină marxistă doar pentru că populaţia sa este iresponsabilă”.

S-a sinucis cu AK-47 primit cadou de la Fidel Castro!

Deciziile luate de Allende în scurtul său mandat l-au făcut popular în rîndul muncitorilor şi al sindicatelor, dar au determinat o puternică opoziţie în Congres, printre marii patroni din industrie şi, mai ales, în armată. Astfel, pe 11 septembrie 1973, a fost înlăturat printr-o lovitură de stat condusă de şeful armatei, generalul Augusto Pinochet (FOTO 3, 4, 5), şi care a beneficiat de sprijinul CIA. Asediat în palatul „Moneda”, palatul prezidenţial, Allende a refuzat orice ofertă de a renunţa la putere şi a difuzat un ultim mesaj către susţinătorii săi, înainte de a se sinucide folosind un AK-47 primit cadou de la Fidel Castro cu doi ani înainte.

Fosta soţie, IPOTEZĂ ŞOC: Vladimir Putin a murit!

Imediat după ce lovitura de stat a reuşit, conducerea ţării a fost preluată de o dictatură militară, condusă de generalul Augusto Pinochet. Constituţia şi Congresul au fost suspendate, au fost impuse cenzura şi starea de asediu, în timp ce toate partidele şi orice activităţi politice au fost interzise. Junta a avut atît atît rol executiv, cît şi legislativ pînă la sfîrşitul anului 1974, cînd puterea executivă i-a fost transferată lui Pinochet, care ocupa funcţia de preşedinte al ţării.

Teroare şi moarte

Toate măsurile luate în perioada în care Allende a condus ţara au fost anulate, iar Pinochet a pornit o campanie puternică de represalii împotriva opozanţilor politici ai regimului, comuniştii fiind principalele ţinte. A fost o baie de sînge. Mii de oameni au fost omorîţi sau au dispărut pur şi simplu. În total, au căzut victime represaliilor peste 3.000 de oameni. În jur de 30.000-40.000 de persoane au fost torturate şi peste 200.000 au fost obligate să ia calea exilului. De furia noilor lideri ai ţării nu au scăpat nici simbolurile naţionale, precum celebrul cîntăreţ Victor Jara sau poetul Pablo Neruda, laureat al Premiului Nobel în 1971, care au fost ucişi.

Stadionul a devenit lagăr de exterminare

Estadio Nacional din Santiago a fost transformat într-un adevărat centru de detenţie (VEZI GALERIA FOTO)Vestiarele erau folosite pe post de celule, iar terenul a devenit loc de execuţie. Mii de oameni erau torturaţi şi lichidaţi acolo unde ar fi trebuit să se joace fotbal. Sîngele a îngrăşat gazonul. Cei care aveau norocul să scape cu viaţă erau obligaţi, în momentul eliberării, să semneze o declaraţie că au fost bine trataţi în timpul detenţiei. Se spune chiar că muzica celor de la „The Beatles” şi „The Rolling Stones” răsuna la maximum din vehiculele armatei, cu scopul de a acoperi ţipetele disperate ale oamenilor torturaţi. În acest context, naţionala chiliană se pregătea să întîlnească Uniunea Sovietică în barajul de calificare la Cupa Mondială din 1974.

Turul, „îngheţat” de un arbitru anticomunist!

La două săptămîni după lovitura de stat, naţionala chiliană a trebuit să se deplaseze în Uniunea Sovietică, pentru meciul tur al barajului. Chilienii nu au fost bine primiţi la Moscova. Relaţiile dintre cele două ţări avuseseră de suferit în urma loviturii de stat, criticată dur de sovietici. În timp ce SUA au recunoscut noul regim de la Santiago, Kremlinul a rupt relaţiile diplomatice cu Chile şi şi-a chemat abasadorul din statul sud-american. Astfel, nu a fost nicio surpriză atunci cînd, la sosirea delegaţiei chiliene pe aeroportul „Şeremetievo” din Moscova, jucătorii au fost reţinuţi mai bine de două ore pe motiv că existau „discrepanţe în fotografiile din paşaport”.

EXCLUSIV / Ionuţ Lupescu: “Iniesta n-a avut CONTRACANDIDAT”

Pe 26 septembrie 1973, pe stadionul „Lenin”, Uniunea Sovietică şi Chile încheiau la egalitate, scor 0-0, un meci disputat în condiţii dificile, la -5 grade Celsius. Un rezultat foarte bun pentru sud-americani, pe terenul unei echipe care jucase în sferturi la precedenta ediţie a Cupei Mondiale, era vicecampioană a Europei şi eliminase Franţa în preliminarii. Singurul jurnalist chilian care a mers la Moscova, Hugo Gasc, a recunoscut că un rol important l-a avut arbitrul întîlnirii. „Era un anticomunist înverşunat. Împreună cu Francisco Fluxa, preşedintele delegaţiei noastre, l-am convins că nu ne poate lăsa să pierdem. Adevărul e că felul în care a condus jocul ne-a ajutat foarte mult”, a povestit Gasc.

FIFA a trimis „spioni” în Chile!

Returul era programat aproape două luni mai tîrziu, pe 21 noiembrie. În această perioadă, situaţia din Chile s-a înrăutăţit şi, în ciuda eforturilor juntei de a ascunde ceea ce se petrecea, informaţii despre crimele şi torturile din statul sud-american apăreau tot mai des în presa internaţională. Uniunea Sovietică a protestat la FIFA şi a cerut ca meciul să nu se dispute pe Estadio Nacional din Santiago – „un stadion pătat cu sîngele patrioţilor chilieni şi pe care sportivii sovietici nu pot evolua din motive morale” -, ci pe teren neutru. Şefii federaţiei din Chile au încercat să găsească un compromis şi au propus ca loc de disputare stadionul Sausalito, din Vina del Mar, care găzduise opt meciuri la Cupa Mondială din 1962, inclusiv semifinala dintre Iugoslavia şi Cehoslovacia. Junta a respins această variantă, iar FIFA, ca răspuns la plîngerea sovietică, a trimis o comisie care să inspecteze condiţiile de pe arena din capitală.

Au ascuns deţinuţii în canalizare

Jorge Montealegre era unul dintre prizonierii de la stadion în acea perioadă. Avea 19 ani şi şi-a amintit că el şi ceilalţi deţinuţi au fost ascunşi şi obligaţi să păstreze tăcerea sub ameninţarea armelor. „Ne-au ascuns în canalizare. Nu trebuia să fim văzuţi, pentru că erau jurnalişti străini care veniseră împreună cu delegaţia FIFA. Era ca şi cum ne aflam în două lumi diferite”, a povestit Montealegre. Cu cîteva zile înaintea meciului, toţi deţinuţii au fost mutaţi în nordul ţării, într-un oraş minier din deşertul Atacama: „Toţi ochii lumi erau aţintiţi spre Chile. Stadionul transformat într-un lagăr de concentrare era cea mai proastă propagandă pentru dictatură. Această imagine îngrozitoare a făcut înconjurul lumii, iar stadionul a devenit o metaforă pentru dictatura din Chile”.

„Am constatat că viaţa decurge normal”

Deşi în stadion existau încă sute de prizonieri, autorităţile chiliene au reuşit, într-un fel sau altul, să-i ascundă de ochii delegaţiei FIFA, din care au făcut parte vicepreşedintele Abilio d’Almeida şi secretarul general Helmuth Kaeser. La finalul inspecţiei, într-o declaraţie comună cu ministrul chilian al Apărării, amiralul Patricio Cardajal, oficialii forului mondial au anunţat că „raportul nostru va arăta exact ce am văzut, şi anume o stare totală de calm”, „Am constatat că viaţa decurge normal, pe străzi există foarte multe maşini şi foarte mulţi oameni, populaţia este liniştită, iar magazinele au fost redeschise”, nota Abilio d’Almeida. Mai mult decît atît, FIFA a precizat că meciul se va disputa potrivit programării iniţiale, cu sau fără echipa Uniunii Sovietice.

Ruşilor le-a fost frică de înfrîngere

Aşa cum era de aşteptat, sovieticii au refuzat să meargă la Santiago. Motivul oficial a fost cel umanitar, dar, în urmă cu cîţiva ani, Evgheni Lovcev, fost fundaş la Spartak Moscova şi în naţionala sovietică, a acordat un interviu care oferă o altă explicaţie pentru acest gest: „Lipsa noastră de dorinţă de a merge să jucăm împotriva unor jucători dintr-o ţară în care dictatorul Pinochet preluase puterea a fost mai puţin un gest politic, de susţinere a opozanţilor noului regim militar şi mai mult o frică de înfrîngere în rîndul oficialilor din Comitetul Central”. Lovcev a dezvăluit că antrenorul naţionalei sovetice a refuzat să promită o victorie în Santiago, iar autorităţile au decis ca echipa să nu călătorească în Chile. Fundaşul cu 52 de selecţii în naţionala URSS crede că, în cazul unui succes la Moscova, lui şi colegilor săi le-ar fi fost permis să lupte pentru şansa de a ajunge la Cupa Mondială.

Santos le-a scos fotbalul din cap chilienilor

Indiferent care au fost motivele deciziei luate de sovietici, aşa cum anunţa FIFA, meciul a avut loc conform programării iniţiale. Doar că a fost cel mai penibil meci din istorie. Ceea ce s-a întîmplat pe 26 noiembrie 1973 la Santiago rămîne pînă astăzi una dintre cele mai mari farse din istoria fotbalului. După spectacolul absurd de nici jumătate de minut, spectatorii prezenţi pe stadion din Santiago au avut totuşi parte de un meci. Un amical al naţionalei chiliene împotriva lui Santos. Brazilienii au cîştigat cu 5-0. Înfrîngere care a ruinat „sărbătoarea” calificării la Mondiale. Dar nu a anulat-o! Augusto Pinochet i-a primit pe jucători şi antrenori la palatul prezidenţial, unde i-a felicitat pentru prezenţa la turneul final.

La ce este folosit acum stadionul

Chile a primit victoria la masa verde şi a mers la Cupa Mondială. Sud-americanii au avut însă o prestaţie slabă la turneul final, fiind eliminaţi din faza grupelor, după două remize, 1-1 cu RDG şi 0-0 cu Australia, şi o înfrîngere, 0-1 cu RFG, gazda competiţiei.

Pinochet a continuat să conducă ţara pînă în 1990, rămînînd însă şeful Armatei pînă în 1998 şi fiind senator pînă în 2002, cînd a renunţat din motive de sănătate. A murit în 2006, la 91 de ani, fără a fi tras la răspundere pentru crimele comise în timpul regimului său.

În prezent, Estadio Nacional din Santiago, redenumit „Julio Martínez Prádanos” în 2008, în memoria celui mai mare comentator chilian, este folosit numai pentru evenimente sportive…

 

Tags: