Adrian Mutu a revenit o la o nouă ediție incendiară a emisiunii „Don Mutu”. În contextul morții lui Aaron Boupendza, fostul mare internațional nu a lucrat prea mult cu psihologi în perioada în care era jucător.
Adrian Mutu a dezvăluit la ce club din Serie A a lucrat cu psihoterapeut: „Singura echipă din cariera mea de fotbalist unde am avut psiholog fără să cer a fost Parma, unde făcea parte din staff. Era un tip Fabio, life coach care stătea lângă noi. Dacă ceri, probabil clubul îți pune la dispoziție.
Cine voia să vorbească cu el îl avea la dispoziție. Era cu noi tot timpul, analiza, supraveghea și dacă era cazul intervenea. Parma a fost singura care avea așa ceva în mod organizat”.
Din acest punct de vedere, Mutu consideră că fotbalul s-a schimbat mult: „La Juventus nu aveam și nici la Fiorentina sau la Chelsea. Nicăieri pentru că pe vremuri nu se purta așa ceva. Vorbim de-acum 20 de ani. Nu prea era dezvoltată ideea asta unui psiholog cum e astăzi”.
Adrian Mutu consideră că echipele ar trebui să abordeze într-o manieră diplomată problema psihologului: „În fotbal nu folosești psiholog. Deja când spui psiholog jucătorul e un pic crispat și omul în general, și devine defensiv, se închide. Un life coach, o persoană care te ajută puțin să îți pui ordine în gânduri și să devii mai bun ca fotbalist, cât și în viața personală. Cam asta e ideea”.
Ca selecționer al „tricolorilor mici” a avut la dispoziție un astfel de ajutor: „Eu îl consider un lucru bun și am avut parte și la U21 o astfel de persoană care ne-a ajutat pe toți atunci când am calificat echipa la Europene. A fost cu noi tot timpul, dar tot așa o chestie light așa, nu invazivă.
L-am avut în preliminarii, făcea parte din staff, analiza, vedea și dacă era cazul îmi spunea despre modul unui jucător sau al echipei, ce vedea el, fără a interveni direct sau a purta discuții fără știrea mea cu jucătorii. La Rapid nu am avut”.