News

Singurele declarații televizate ale fiului Zinei Dumitrescu. Cătălin Negreanu: „Mie nu îmi plac mamismele astea!”

01.04.2019 | 08:37
Singurele declarații televizate ale fiului Zinei Dumitrescu.

Fiul Zinei Dumitrescu, Cătălin Negreanu, a vorbit despre relația cu „mama modei românești”. Singurele declarații televizate le-a făcut când aceasta era încă în viață. În interviu, Cătăln Negreanu face referire și la banii și afacerile creatoarei de modă.

Singurele declarații televizate ale fiului Zinei Dumitrescu. Ce spunea despre mama sa

„Pe parcurs, așa, a început să renunțe la tot felul de mamisme d-astea. Mai are din când în când chestii d-astea. Mie, personal, nu-mi plac”, spunea fiul Zinei Dumitrescu, potrivit cancan.ro. Iar mama lui i-a replicat: „Acum, înainte de a intra în emisie am vrut să-i îndrept sprâncenele. Are ticuri d-astea. Un copil n-are vârstă, în opinia mea, pentru o mamă. Am ajuns până la urmă la diverse compromisuri. În favoarea ta întotdeauna”.

Cătălin Negreanu spunea despre mama sa că este o femeie puternică și o fire rebelă. „A încercat întotdeauna să se amestece, să-și impună punctul de vedere. A știut să dribleze aceste situații delicate. Strict ca să-și urmeze obiectivele profesionale, și nu din alt motiv. A fost dintotdeauna o persoană foarte puternică, o personalitate aparte, pe lângă talent, nu sunt eu în măsură să le comentez, cred că și această fire rebelă a ajutat-o”, a declarat fiul Zinei Dumitrescu.

Zina Dumitrescu a decedat joi.

Femeia care nu s-a dat bătută niciodată

„Era genul de om pe care îl scoteai pe ușă și intra pe sub ușă sau pe geam. Nu s-a dat bătută niciodată”, a mai spus Cătălin Negreanu, care avea și un regret, acela că mama sa nu l-a lăsat să se implice în afacerile ei cu moda. „Mama a fost o artistă și este o artistă în adevăratul sens al cuvântului, n-a fost și nu va fi niciodată un businessman”, declara el.

„Ca un regret este că ar fi putut sau am fi putut gestiona mai bine din punct de vedere financiar sau ca business ceea ce azi e cunoscut sub brandul Zina Dumitrescu. Din păcate, nici ea, dar nici eu nu ne-am fi gândit vreodată că am fi putut să fie nevoie de ceva mai mult. Unul din regretele noastre e că ar fi trebuit să gândim treaba asta cu ceva timp în urmă. Și dacă ea mi-a spus tu îți vezi de treaba ta, eu de a mea, cu moda, am spus OK… în regulă. Deci, așa au stat lucrurile”, a povestit Negreanu.