Liderul la zi al SuperLigii a avut un start abrupt în Conference League și a pierdut meciul cu Rakow, 0-2, iar lângă scorul final, evoluția a fost una care a dezamăgit.
Marius Șumudică a analizat și el evoluția pe care Universitatea Craiova a avut-o, iar fostul tehnician de la Rapid, care a fost adversarul oltenilor în sezonul trecut, a criticat modul în care elevii lui Mirel Rădoi s-au prezentat la confruntarea în Polonia.
„A scos Isenko niște mingi extraordinare. Eu nu am înțeles lipsa de atitudine, de agresivitate, de dorință, din punct de vedere fizic să nu-ți câștigi duelurile. Practic au pierdut toate duelurile. A trebuit să intre Romanchuk să bage capul în contră, să-și spargă capul. Pe cuvântul meu de onoare! Să nu-ți dorești, eu nu înțeleg. Să ajungi acolo, te-ai chinuit, ai trecut de hopul Sarajevo, ai trecut de hopul Trnava.
Te-ai dus la o echipă, Rakow, care joacă fotbal. Să nu ai pic de agresivitate, să încerci și să vezi că nu poți să ieși din pressing. Să nu câștigi o minge a doua, parcă îi vedeam letargici, eu poate mă înșel, așa i-am văzut. E cel mai slab meci al sezonului din ce am văzut eu Craiova, de departe”, a spus Marius Șumudică la FANATIK SUPERLIGA.
Sorin Cârțu a avut cuvinte de laudă numai pentru doi jucători ai Universității Craiova după meciul cu Rakow. Ștefan Baiaram și Oleksandr Romanchuk s-au ridicat la nivelul așteptărilor și au fost mai buni față de colegii lor, crede oficialul formației din Bănie.
„Exact asta am spus și eu. Suntem dezamăgiți, de ce să nu recunosc, în calculul nostru, al eventualelor puncte, pe care să le luăm, Rakow era trecută acolo. Că luăm un punct, că luăm 3 puncte, în niciun caz nu ne-am gândit la 0. Urmează să jucăm cu Noah, care a câștigat cu Rijeka. Este un al nivel, diferit, trebuie abordat în sensul ăsta.
Nu mi s-a părut chiar atât de șters Baiaram, în comparație cu restul. A mai intrat în joc. Față de ceilalți, da. Nu vreau să mai cataloghez, dar parcă ar fi trebuit să avem mai mult Romanchuk în teren și măcar 1 sau 2 ca Baiaram la nivel de evoluție”, a spus Sorin Cârțu la FANATIK SUPERLIGA.