Sport

Singurul aspect care l-a mulțumit pe Risto Radunovic după FCSB – Manchester United 0-2: „Trebuie să ridicăm capul!”

FCSB și Manchester United s-au duelat joi seară la București. Englezii au câștigat cu 2-0, însă Risto Radunovic nu a părut afectat de rezultatul final. Cum a reacționat muntenegreanul.
31.01.2025 | 05:20
Singurul aspect care la multumit pe Risto Radunovic dupa FCSB  Manchester United 02 Trebuie sa ridicam capul
Cum a reacționat Risto Radunovic după FCSB - Manchester United 0-2. Sursa Foto: Fanatik.
ADVERTISEMENT

Cu peste 50.000 de oameni pe stadion, meciul FCSB – Manchester United a fost câștigat de oaspeți (0-2 scor final). Risto Radunovic a reacționat după meci, însă nu a fost supărat pe rezultatul final.

Risto Radunovic, optimist chiar și după FCSB – Manchester United 0-2

FCSB a încercat din răsputeri să dea o lovitură în fața lui Manchester United. Bucureștenii au avut în primele 45 de minute un joc încurajator și plin de debordanță.

ADVERTISEMENT

Manchester United a schimbat soarta partidei în actul secund, marcând de două ori în doar 8 minute. Deși englezii au plecat cu toate cele 3 puncte și cu calificarea din primele 8, Risto Radunovic a fost mândru de echipa sa la final.

„Sper ca în viitor să avem mai multe meciuri așa!”

„Am pierdut, dar mă bucur că am fost la un meci distanță să intrăm în TOP 8 în Europa League. Mergem mai departe. Trebuie să ridicăm capul și să mergem mai departe.

ADVERTISEMENT

A fost un meci deschis, ei au avut posesia, noi am avut ocaziile noastre. Per total, ei au meritat victoria. Mă bucur că ne-am duelat cu ei și sper ca în viitor să avem mai multe meciuri așa.

Au jucători individual foarte buni, se vede că joacă în cel mai bun campionat din lume (n.r. Premier League). Îmi pare rău că nu am câștigat meciul”, a spus Risto Radunovic, după FCSB – Manchester United 0-2.

ADVERTISEMENT

Ruben Amorim, fermecat de Daniel Bîrligea

Jucătorii celor de la FCSB au avut prestații bune. Singurul fotbalist din echipa lui Elias Charalambous remarcat de Ruben Amorim, omologul său, a fost Daniel Bîrligea.

Atacantul român a fost la un pas de a marca un eurogol, dar bara transversală s-a opus. După meci, antrenorul lui Manchester United l-a lăudat: „Au avut cea mai mare ocazie la șutul atacantului, din afara careului. M-a impresionat atacantul, este un adversar foarte bun”, a spus Amorim după meci.

ADVERTISEMENT

FCSB revine acum în Superliga pentru un nou meci tare. Bucureștenii vor da piept duminică, 2 februarie, cu cei de la CFR Cluj. Meciul va conta în cadrul etapei cu numărul 23.

Reacția lui Risto Radunovic după FCSB - Manchester United 0-2

ADVERTISEMENT
2.77 este cota oferită de BETANO pentru pronosticul „X2 și sub 2.5 goluri” la meciul FCSB - CFR Cluj