Gigi Nețoiu, fostul acționar al cluburilor Dinamo și Universitatea Craiova și candidat la Primăria Capitalei, a spus cine este singurul ministru din guvernul Bolojan care i-a făcut o impresie bună. Dezvăluirea a fost făcută în cadrul emisiunii Fanatik SuperLiga.
Horia Ivanovici și invitatul său au abordat mai multe subiecte de actualitate, inclusiv cel referitor la componența guvernului. Gigi Nețoiu a declarat că ministrul Mediului, Diana Buzoianu, l-a impresionat.
„Uite, ai să râzi. Uite cine-mi place din tot guvernul: este doamna de la Mediu. Îți dau cuvântul meu de onoare că o urmăresc de vreo lună și ceva. E o tânără, nici măcar nu știu cum o cheamă, dar prin măsurile pe care le ia, a început să spargă puțin găștile”, a spus fostul om de fotbal.
„Diana Buzoianu o cheamă”, a adăugat Horia Ivanovici, moment în care invitatul său a spus că nu reținuse numele ei și nici din ce partid face parte, dar consideră că ministrul Bozoianu are o direcție clară.
Pe de altă parte, Gigi Nețoiu a criticat măsurile luate de guvernul Bolojan, deși crede că în Oradea a făcut o treabă bună. „Eu nu zic nimic de domnul Bolojan. Am fost la Oradea, părerea mea este că e un oraș superb, poate că e orașul în care îmi place să mă duc cel mai des.
Dar de ce iei, domne, doar de la oamenii săraci? Ia-o de sus în jos! De ce iei tot de la ăia care au foarte puțin sau puțin? Ia de la ăla la care se simte mai puțin! Ce credibilitate să ai? Hai să coborâm puțin și lângă oameni, să vedem ce probleme au”, a declarat candidatul la Primăria Bucureștiului.
Fiind întrebat de Horia Ivanovici dacă acesta este singurul lucru care îl deranjează la guvernul Bolojan, Gigi Nețoiu a răspuns afirmativ, adăugând că nu i se pare normal ca primele efecte ale măsurilor luate de Executiv să afecteze românii de rând. Mai mult, candidatul la Primăria Capitalei susține că fără complicitatea autorităților, banii publici nu ar fi putut fi furați în toți acești ani.
„Fără complicitatea autorităților nu se poate. Noi vorbim de banii publici. Unde s-au dus cei mai mulți bani? S-au furat”, mai spune fostul om de fotbal. Nețoiu consideră că instabilitatea politică a dus la instabilitatea economică și crede că România a ajuns într-o perioadă sumbră, ba chiar că în viitor va intra în faliment.
Întrebat dacă Ilie Bolojan va rezista la guvernare, Gigi Nețoiu crede că sunt slabe șanse ca actualul premier să rămână în funcție. „Nu cred că va rezista. Mi se pare că merge pe o linie care nu este ok, încă nu e pregătit. O țară nu este un oraș. Am crezut și cred că va reuși să facă ceva (n.r. Ilie Bolojan), dar nu cred că va reuși de unul singur”, a adăugat Gigi Nețoiu.