România s-a remarcat de-a lungul timpului prin multiculturalitate. În regiunea Dobrogei, de exemplu, se găsesc turci, tătari, aromâni, greci sau evrei, dar și ceangăi. Aceștia din urmă se află la 22 de kilometri de Constanța.
În satul Oituz, din comuna Lumina, județul Constanța, sunt ceangăii, care vorbesc limba maghiară. O astfel de comunitate este de obicei întâlnită în regiunea Ardealului sau într-o mică parte a Moldovei. Așadar, se naște un semn de întrebare cu privire la cum au ajuns ceangăii în Dobrogea?
Ceangăii din Oituz, Constanța, sunt urmașii celor din comuna băcăuana Oituz. Primii au emigrat în Dobrogea în urmă cu un secol și au format o comunitate deosebită, unită prin tradiții, port și limbă. Una dintre datinile lor presupune ca femeile să se strângă la șezătoare și să cânte ”ceangăiește”.
Povestea ceangăilor dobrogeni a prins contur la finalul Primului Război Mondial, adică în 1918. După ce au luptat în război pentru apărarea frontierei fostului Imperiu Austro-Ungar, regele Carol I a hotărât să împroprietărească 40 de familii ale eroilor originari din satul Luizi Călugara, de lângă Bacău.
Prin demersului monarhului, zeci de familii au întemeiat o localitate intitulată tot Oituz, în Dobrogea. Se întâmpla în intervalul 1923 și 1924. Potrivit istoricilor, ceangăii au stat inițial în colibe, până să-și termine casele pe care le-au ridicat.
”În 1923 – 1924, vin şi se stabilesc în ceea ce numim astăzi Oituz, un cătun fac atunci. Şi numele localităţii vine de la Oituz. La început au stat în colibe, apoi şi-au ridicat case”, a declarat pentru Observator Lavinia Dumitrașcu, istoric.
Cu mari eforturi, în satul dobrogean oituz, s-a ridicat și o biserică, de religie catolică. În primă fază, s-a construit din chirpici, dar cu o fundație nu prea solidă. Pe parcurs, s-a ridicat un noul lăcaș de cult, din materie specifică vremurilor actuale, mai rigidă.
În fiecare duminică oamenii merg la biserică. Printre ei se află și Angelica Adam, care în urmă cu 35 a ajuns în Dobrogea, după ce s-a căsătorit. Se străduiește să păstreze tradiția ceangăilor și speră ca nepoții ei să o ducă mai departe.
”Astea le avem de când eram noi copii, să ştiţi. Astea le-am ţesut noi, le-am cusut noi”, a detaliat femeia pentru sursa menționată. Copiii înțeleg și ei limba bunicilor sau străbunicilor, dar nu o vorbesc în public, de teama prejudecăților.
În jur de 700 de persoane mai sunt astăzi în satul Oituz, din județul Constanța. Însă, doar în jur de 50 mai vorbesc limba maghiară și nu vor ca portul și toată cultura lor de sute de ani să dispară, ci să fie menținută vie.