Rafael Nadal, 39 de ani, este o legendă în tenisul mondial. Retras din activitate în 2024, ibericul a fost clasat pe locul 1 în clasamentul ATP timp de peste 200 de săptămâni, fiind lider mondial de cinci ori la finalul sezonului. ”Rafa” a câștigat 22 de titluri de Grand Slam masculin la simplu. Din acest total, 14 titluri au venit la Roland Garros, un record la orice turneu. ”Regele Zgurii” a întâlnit și români în circuitul mondial. Există un tenismen din țara noastră care chiar l-a învins pe legendarul spaniol.
Rafael Nadal este considerat de specialiști drept unul dintre cei mai mari jucători din istoria tenisului mondial. Este plasat în aceeași categorie cu nume precum Roger Federer sau Novak Djokovic. Timp de un deceniu și jumătate, spaniolul a dominat autoritar tot ceea ce înseamnă turneu pe zgură. La Paris a scris istorie. A început o hegemonie în capitala Franței în 2005. Până în 2022 a reușit să își treacă în palmaresul 14 titluri la Marele Șlem de la French Open.
O lungă perioadă de timp, nimeni nu i-a stat în cale lui Nadal în turneele pe această suprafață roșie. Nici măcar rivalii săi de tradiție: Roger Federer, Novak Djokovic sau Andy Murray. Anii au trecut însă, iar vârsta și condiția fizică l-au obligat pe ”Rafa” să pună capăt unei cariere de-a dreptul senzaționale în ”sportul alb”.
Cu mai puțin de doi ani înaintea primului turneu de Grand Slam cucerit de Rafael Nadal, în 2005, a avut loc un meci între iberic și un jucător din România. S-a întâmplat tot la Paris, dar în calificările unui Masters, în noiembrie 2003. Atunci, Victor Hănescu, 44 de ani, trecea de un adolescent Rafa Nadal (17 ani la acel moment), cu scorul de 5-7, 6-3, 7-6 (3).
Românul, și el extrem de tânăr la acea vreme, se prezentase la turneu fără antrenor. Cel care trebuia să fie alături de ”Hăne”, Firicel Tomai, a oferit detalii despre victoria fostului său elev în fața unuia dintre cei mai mari jucători din istoria tenisului. ”(n.r. Care a fost cel mai bun meci făcut de Victor Hănescu împotriva unui titan al tenisului?) Cu Rafael Nadal, la Paris, când l-a și învins, pe hard. Eu, la acel meci, nu am fost, am avut examen la kinetoterapie. L-a bătut pe Nadal fără mine și mă bucură. La un moment dat, după ce Victor s-a maturizat, eram acasă, făceam studiile în kinetoterapie, terminasem ANEFS și aveam mai multe de făcut”, a spus Tomai, la sport.ro.
În urmă cu câțiva ani, și Victor Hănescu a vorbit despre acest succes. Cel mai important jucător de tenis din România ultimilor două decenii, cu o clasare în top 30 ATP, spune că meciul său cu Rafael Nadal din 2003 a fost ”șters” din statisticile ATP. ”L-am bătut pe Nadal. A fost un meci strâns, 7-6, în decisiv. Eram la Paris, la un turneu Masters, în 2003 sau 2004. Nu știu de ce nu apare pe nicăieri, victoria cu Nadal. Am jucat cu el în calificări. L-am bătut, dar nu apare în statistici! Eu am jucat cu el în noiembrie, iar anul următor, în primăvară, el a câștigat Roland Garros”, spunea Hănescu, conform as.ro.
La turneul parizian din urmă cu 23 ani, Victor Hănescu reușea un parcurs bun. Avea să se oprească în turul II, în fața lui Andy Roddick, care îl învingea însă după două seturi decise la tie-break.
În statistica ATP, istoria meciurilor Nadal – Hănescu înregistrează un sec 4-0. Ibericul l-a învins pe român, după momentul Paris 2003, la Sopot (2004), Roma (2005), Madrid (2005) și din nou Roma (2010). În ciuda faptului că cei de la ATP au ”uitat” să menționeze în arhivă acel Hănescu – Nadal de la Paris 2003, victoria există. Mai multe site-uri de statistici o au trecută în revistă. Amintim aici TennisExplorer și MatchStat.
:format(webp):quality(100)/wp-content/uploads/2026/04/statistici-singurul-tenismen-roman-invins-pe-nadal-hanescu.jpg)
Despre victoria cu Nadal, Hănescu și-a mai amintit că a avut loc pe un teren secundar. Încă de atunci, la 17 ani, ibericul era o vedetă. ”Era plin de copii care voiau autografe de la el. Mă gândeam: ‘Pentru cine or fi venit ăștia?’ La vremea aia el nu juca atât de mult pe suprafețele rapide. Eu jucam foarte bine atunci”, spune românul.
Deși nu împlinise 18 ani, Nadal era în top 60 ATP. Chiar și așa, Victor Hănescu admite că nu și-ar fi imaginat ce ”monstru” va ajunge Rafa în circuitul băieților. ”Auzisem de el, era undeva pe locul 60, dar nu promitea atât de mult. Nu cred că și-a imaginat nimeni că o să domine tenisul mondial atât de mult”, remarcă românul.