Fotbal international

Sir Alex Ferguson s-a întors pe Old Trafford pentru prima dată de la intervenția chirurgicală! Tot stadionul l-a aplaudat! Video

22.09.2018 | 17:53
Sir Alex Ferguson sa intors pe Old Trafford pentru prima data de la interventia chirurgicala Tot stadionul la aplaudat Video

Manchester United joacă pe teren propriu împotriva celor de la Wolverhampton Wanderers în etapa a 6-a din Premier League. Sir Alex Ferguson s-a întors pe Old Trafford pentru prima dată de la intervenția chirurgicală. Încă nu se știe dacă scoțianul va fi în tribună la meciul “diavolilor”, însă oficialii clubului au anunțat că vor ține un moment special pentru fostul manager cu 15 minute înainte de fluierul de start al partidei dintre Manchester și Wolves.


UPDATE, ora 17:45 / Sir Alex Ferguson a fost aplaudat la scenă deschisă de fanii lui Manchester United, care au venit la meciul cu Wolverhampton Wanderers.

Sir Alex Ferguson is back at Old Trafford

The King is back ?Listen to the reception Sir Alex Ferguson receives as he emerges at Old Trafford ?

Gepostet von BT Sport am Samstag, 22. September 2018


Informația potrivit căreia Sir Alex Ferguson se află pe Old Trafford a fost făcută publică pe contul de Twitter al lui Manchester United. Multă lume nu se mai gândea că îl va putea vedea vreodată pe stadion după episodul din luna mai, când a suferit o hemoragie cerebrală și a fost nevoie de o intervenție chirurgicală în regim de urgență. Scoțianul s-a recuperat însă foarte bine și la doar o lună a ieșit din spital și a fost din nou printre cei dragi.

Sir Alex Ferguson s-a întors pe Old Trafford în zi de meci

Chiar și în condițiile în care recuperarea fostului tehnician al lui Manchester United a decurs foarte bine, nimeni nu se aștepta să îl vadă pe Sir Alex Ferguson pe Old Trafford în zi de meci, când “diavolii” se duelează cu nou promovata Wolverhampton Wanderers.

În momentul în care Ferguson a fost externat din spital, o persoană apropiată de-a scoțianului a declarat: “Toți știu că Sir Alex este un câștigător și această luptă a fost una pe care nu avea cum să o piardă.” 

La scurt timp, Ferguson s-a filmat în timp ce transmitea un mesaj de mulțumire spitalului în grija căruia s-a aflat. “Credeți-mă, fără acești oameni care mi-au dăruit atât de multă atenție și îngrijire nu m-aș fi aflat astăzi aici. Așa că le mulțumesc atât eu, cât și familia mea. Vă mulțumesc enorm”, a fost mesajul de recunoștință transmis de Sir Alex.