Sirianul suspectat că pregătea un atac în Germania s-a sinucis în închisoare

Refugiatul sirian suspectat că punea la cale un atac terorist în Germania, în numele organizaţiei jihadiste Statul Islamic, s-a sinucis în închisoare, după doar două zile de la arestare....
13.10.2016 | 08:49
Sirianul suspectat ca pregatea un atac in Germania sa sinucis in inchisoare
ADVERTISEMENT

Refugiatul sirian suspectat că punea la cale un atac terorist în Germania, în numele organizaţiei jihadiste Statul Islamic, s-a sinucis în închisoare, după doar două zile de la arestare.

“Jaber al-Bakr s-a sinucis în infirmeria închisorii din Leipzig”, a anunţat într-un comunicat Guvernul regional din Saxonia, fără să ofere alte detalii.

ADVERTISEMENT

Potrivit site-ului ziarului Bild şi agenţiei DPA, suspectul a fost găsit spânzurat în celula sa de la infirmerie.

“Sunt şocat şi absolut stupefiat că s-a putut întâmpla acest lucru”, a declarat avocatul din oficiu al sirianului, Alexander Hübner, care a catalogat acest lucru drept un “scandal judiciar”. Acesta a mai spus că riscul ca deţinutul să se sinucidă era unul ridicat, mai ales că acesta era în greva foamei de când a fost încarcerat şi că a încercat să se electrocuteze la priză.

ADVERTISEMENT

Potrivit Bild, celula sa era controlată doar o dată pe oră şi nu permanent, aşa cum se procedează de obicei în cazul unor persoane considerate ca susceptibile să se sinucidă. “Este un adevărat coşmar”, a reacţionat un reprezentant al Uniunii Creştin-Democrate (CDU) a cancelarului Angela Merkel, Wolfgang Bosbach.

“Este vorba despre o tragedie, având în vedere gravitatea acuzaţiilor, explozivul foarte periculos găsit şi ameninţarea pe care el o reprezenta pentru ţară”, a adăugat el.

ADVERTISEMENT

“Cum este posibil care cineva care se presupune că se află sub supraveghere permanentă să fie găsit spânzurat?”, a întrebat Tobias Lindner, un membru al partidului ecologist Bündnis 90/Die Grünen.

Jaber al-Bakr, în vârstă de 22 de ani, a fost livrat poliţiei în noaptea de duminică spre luni, după 48 de ore de fugă, de către trei compatrioţi, la Leipzig, unde l-au găzduit şi apoi şi-au dat seama cine era şi l-au denunţat.

ADVERTISEMENT

Potrivit Bild, suspectul a declarat, în primele interogatorii, că aceşti trei sirieni erau la curent cu planurile sale de atentat. Autorităţile rămân, însă, prudente faţă de aceste acuzaţii, fără să excludă un denunţ mincinos, din răzbunare faţă de cei trei sirieni, sărbătoriţi ca eroi în toată ţara, începând de luni încoace.

Ei au fost felicitaţi de către cancelarul Angela Merke, iar mai multe voci au îndemnat să fie decoraţi şi, eventual, să li se dea cetăţenia germană.

Supravegheat de serviciile de informaţii interne, Jaber al-Bakr a reuşit să fugă, sâmbătă dimineaţa, de la apartamentul său din Chemnitz, un oraş vecin cu Leipzigul, în landul Saxonia, în momentul în care poliţia a venit să-l reţină.

Acest lucru a declanşat o primă polemică. În pofida unui foc de avertisment tras de forţele de ordine, bărbatul a reuşit să fugă şi a fost găsit abia două zile mai târziu.

Forţele de ordine au găsit 1,5 kilograme de explozivi în locuinţa sa din Chemnitz, TATP, o sbstanţă preferată de Statul islamic. El era pe punctul să comită un atac la un aeroport din Berlin în contul oragnizaţiei jihadiste.

Sirianul putea să treacă la fapte “în cursul acestei săptămâni”, a declarat directorul serviciilor interne de informaţii Hans-Georg Maassen pentru ediţia de joi a Frankfurter Allgemeine Zeitung (FAZ).

Potrivit presei germane, Jaber al-Bakr a petrecut “mai multe luni” în Turcia, de unde s-ar fi întors “la sfârşitul lui august” cu o “mare cantitate de dolari în banconte”.

Guvernul a anunţat că serviciile secrete ar fi accesat imediat dosare ale unor solicitanţi de azil în ţară, pentru a identifica mai bine persoane considerate cu risc. Aproximativ 890.000 de azilanţi au venit în 2015 în Germania.

Atacuri revendicate de Statul Islamic s-au soldat, de un an, în Europa, cu sute de morţi, în principal în Franţa – 130 de morţi în noiembrie la Paris, 86 de morţi în iulie la Nisa – şi în Belgia – 32 de morţi la Bruxelles. Două atacuri au fost de asemenea comise în Germania, în iulie.

Sursă: romaniatv.net

ADVERTISEMENT