Metodele de țepuit românii în anii tulburi de după Revoluție erau multiple. De la celebrii valutiști care schimbau mărci și dolari, dintre care unii au ajuns figuri publice și până la jucătorii de alba-neagra, totul era posibil în perioada respectivă.
Pe măsură ce România s-a integrat în Uniunea Europeană și a adoptat legislația blocului european, țepele nu mai puteau fi atât de simple, astfel că lumea cămătăriei a devenit mai sofisticată.
Așa se face că, în ultimii ani, o serie întreagă de firme colorate au început să atragă atenția românilor nevoiași pe străzile orașelor din România. De cele mai multe ori pe ele scrie “Credit rapid”, “Dobândă 0”, “Banii pe loc” etc. etc., în esență fiind vorba, însă, despre așa-numitele IFN-uri, sau Instituții Financiare Nebancare, în spatele cărora se ascund, de multe ori, interese obscure și dobânzi copleșitoare.
Pe scurt, Instituția Financiară Nebancară, numită uneori și Fintech, este, conform definiției, o entitate, alta decât instituțiile obișnuite care oferă credite, cum ar fi băncile, care oferă sume de bani celor aflați în situația de a solicita împrumuturi.
Acestea sunt reglementate în țara noastră de Legea 93 din 2009, care permite, în esență, ca aceste instituții să crediteze doritorii într-un mod foarte similar cu cel pus în practică de băncile consacrate.
Un anume punct din lege este însă interesant, mai precis punctul 2 de la articolul 51, care spune că “instituțiile financiare nebancare nu pot pretinde clientului dobânzi, penalități, comisioane ori alte costuri și speze, dacă plata acestora nu este stipulată în contract”. Prin faptul că nu se specifică marja în care se poate înscrie dobânda, însă, operatorii de credite de acest tip se simt încurajați să stabilească ce dobândă vor, pe un principiu similar cu al entităților comerciale care nu mai sunt obligate să afișeze adaosul comercial.
Și mai interesant, însă, este faptul că, spre deosebire de băncile consacrate, Fintech-urile solicită de multe ori documentație minimă celor care apelează la ele, mai precis buletinul și fluturașul de salariu, sau, după caz, alte modalități de a face dovada veniturilor.
Or, tocmai aici este problema: faptul că, deși aceste instituții stipulează clar dobânda practicată, aceasta poate ajunge uneori și până la aproape integralul sumei împrumutate, profitând de faptul că solicitanții au nevoie stringentă de lichidități, dar și că aceștia nu dețin toate actele doveditoare pe care le-ar cere, în mod normal, o bancă obișnuită.
Un astfel de exemplu este un IFN care nu cere dobândă pentru suma împrumutată, dar asta numai până la data scadenței, care este de 62 de zile. După aceea, însă, IFN-ul solicită aproape încă o dată valoarea sumei împrumutate, ajungând, în felul acesta, la o dobândă de aproape 100%!
Pentru o comparație și mai grăitoare, nivelul maxim al Dobânzii Anuale Efective (DAE), care reprezintă costul total al unui credit, ajunge, în cazul IFN-ului mai sus amintit, la 7715%, în vreme ce DAE practicat, spre exemplu, de Banca Transilvania, în cazul unui credit cu comisioane flat, cu girant, pe o perioadă de un an, este de 24,19%!!
În încercarea de a afla dacă lipsa de claritate a Legii 93/2009 permite acest tip de practici, FANATIK a stat de vorba cu avocata Ramona Bîrsan, care ne-a confirmat că “în esență” exact despre acest lucru este vorba. Mai mult, aceste instituții ar profita de situația celor care aplică pentru credite “bazându-se pe faptul că este vorba despre acte bilaterale și cel care solicită acest tip de credite își asumă condițiile contractuale”.
Cu toate acestea, adaugă Ramona Bîrsan, “există în practică mai multe situații în care cei care au apelat la IFN-uri solicită instanțelor constatarea unor clauze ca fiind abuzive și au câștig (de cauză – n.r.)”.
În contrapartidă cu acest punct de vedere, Antonela Vulpe, Expert Credite Bancare Onome Partners, a declarat în exclusivitate pentru FANATIK faptul că “în România nu există limită la DAE pentru IFN-uri”, existând, în schimb, o limită, “doar dacă este vorba despre penalitățile la dobândă, care sunt diferite pentru creditele curente aflate în default”.
Și mai interesant este însă faptul că Banca Națională a României este conștientă de problema pe care o reprezintă activitatea IFN-urilor în piață, motiv pentru care a și pus în dezbatere publică un proiect pentru reglementările contabile conforme cu Standardele Internaționale de Raportare Financiară aplicabile instituțiilor de credit.
Nu în ultimul rând, avocata Ramona Bîrsan insistă, de asemenea, pe faptul că există o “zonă gri legislativă pe care acest tip de instituții o exploatează”. Totodată, însă, nu este mai puțin adevărat faptul că există și instituții de acest tip cât se poate de onorabile, publicația noastră scriind în trecut despre astfel de exemple.