Autoritățile din județul Neamț au trimis o avertizare Ro-Alert, eronat, altei comune, în legătură cu prezența unui urs. Deși animalul sălbatic a fost văzut în Borca, mesajul a ajuns la cei din Borlești.
Locuitorii din comuna Borlești au fost sfătuiți să rămână în case din cauza unui urs care ar fi fost văzut în împrejurimi, potrivit mesajului Ro-Alert. De fapt, animalul sălbatic a fost văzut în satul Sabasa, comuna Borca.
Autoritățile au semnalat, în mod eronat, prezența unui urs. Animalul a fost văzut în Sabasa, joi la ora 22.07, însă avertizarea a fost trimisă către locuitorii comunei Borlești. ISU Neamț a explicat situația.
„La ora 22.07, prin apel la 112 a fost semnalată prezența unui urs în satul Sabasa din comuna Borca. ISU Neamț a transmis mesaj prin RO ALERT cetățenilor din zona în care a fost semnalată prezența animalului.
Din greșeală, presa a fost anunțată prin sms despre faptul că prezența ursului a fost semnalată într-o altă comună, respectiv comuna Borlești”, precizează ISU Neamț.
Aproximativ 200 de apeluri au primit cei de la Inspectoratul de Jandarmi Județean Brașov în care s-au semnalat prezența urșilor în diferite zone în care oamenii locuiesc. Numărul acestora a crescut față de anul trecut.
În aproape jumătate dintre cazurile semnalate prin 112, referitoare la prezența animalelor sălbatice, urșii au dispărut în pădure înainte de sosirea echipajelor de salvare. Deși apelurile au fost în număr mai mare decât în anul precedent, nu toate au reprezentat urgențe reale.
În peste 45% din intervenții, echipajele de jandarmi au constatat că urșii nu se mai aflau la locația indicată, potrivit inspectorului șef, colonel Cristian Elly Paliștan. Sălbăticiunile se retrăgeau în păduri imediat ce erau văzute de locuitori. Au fost și cazuri izolate în care intervenția autorităților nu a fost necesară, urșii nefiind în locuri în care să pună în pericol oamenii.
Recent a apărut o schimbare legislativă în care se simplifică gestionarea situațiilor de urgență prin formarea echipelor mixte coordonate de primării și medici veterinari. În acest fel, pentru jandarmi, nu mai era necesară pregătirea acestora pentru tranchilizarea animalelor.