Sport

Antrenorul lui Denis Drăguș, retrogradat într-o altă funcție la Trabzonspor! Ultima înfrângere i-a fost fatală tehnicianului

Trabzonspor are un sezon mediocru, iar situația este extrem de tensionată la formația lui Denis Drăguș după ultima înfrângere.
10.03.2025 | 18:04
Antrenorul lui Denis Dragus retrogradat intro alta functie la Trabzonspor Ultima infrangere ia fost fatala tehnicianului
Trabzonspor are un sezon mediocru, iar situația este extrem de tensionată la formația lui Denis Drăguș după ultima înfrângere. Sursă foto: @Trabzonspor
ADVERTISEMENT

Revenit după o accidentare, Denis Drăguș a fost introdus pe teren în finalul meciului pe care Trabzonspor l-a pierdut pe teren propriu cu codașa Hatayspor, scor 1-2, în etapa a 27-a a campionatului Turciei.

UPDATE: Anunțul făcut de președintele celor de la Trabzonspor

Președintele celor de la Trabzonspor a anunțat despărțirea de antrenorul principal Șenol Guneș. Fatik Tekke ar fi varianta de înlocuitor aleasă de conducerea clubului din Superliga Turciei.

ADVERTISEMENT

„Șenol Guneș a fost căpitanul și portarul cu care Trabzonspor a câștigat 6 campionate, ceea ce a provocat o revoluție în fotbalul din Turcia și a distrus hegemonia Istanbulului. El a fost director tehnic în 2010-2011, când s-a câștigat Supercupa Turciei.

Fie ca drumul tău să fie clar, eforturile tale sunt de neuitat”, a scris Celil Hekimoglu, președintele celor de la Trabzonspor, într-un comunicat publicat pe X (Twitter).

ADVERTISEMENT

După 25 de etape, Trabzonspor ocupă locul al zecelea în prima ligă din Turcia, cu un total de 32 de puncte.

Denis Drăguș ar putea rămâne fără antrenor la Trabzonspor

Nemulțumiți de prestațiile favoriților, care au ajuns pe locul 10 în clasament, fanii prezenți pe Papara Park din Trabzon i-au cerut demisia antrenorului Șenol Guneș, cel care a preluat echipa în septembrie 2024, după demiterea lui Abdullah Avci.

ADVERTISEMENT

”Ne cerem scuze fanilor, cu siguranță acest rezultat i-a supărat. Nu am ce să le reproșez pentru faptul că mi-au cerut demisia. Dacă mă supăr, nu schimb cu nimic situația. Voi discuta cu președintele și cu cei din conducere despre această problemă. Vom lua cea mai bună decizie pentru Trabzonspor.

ADVERTISEMENT

De când sunt aici, președintele și consiliul au făcut tot ce au putut. Nu cred că această problemă ține de conducere. Dacă rezultatele sunt slabe, eu sunt responsabil. Nu iau o decizie pentru a mă proteja. Voi lua o decizie pentru a proteja consiliul. Dacă asta îi face fericiți pe fani, voi pleca”, a declarat Guneș la finalul jocului.

Ce a spus antrenorul lui Trabzonspor de revenirea lui Drăguș

Tehnicianul în vârstă de 72 de ani al lui Trabzonspor a încercat să se scuze pentru eșecul în fața lui Hatayspor prin faptul că a avut probleme cu mai mulți jucători înainte și pe timpul întâlnirii.

”Zubkov a fost accidentat de săptămâna trecută, a spus că a simțit dureri în prima repriză. Când jocul s-a aprins, a jucat bine, dar ne-am temut că ar putea suferi o accidentare mai gravă. A spus că vrea să fie înlocuit la pauză. Același lucru s-a întâmplat și cu Banza. Îl puteam schimba și pe el, dar ne-am gândit că ar putea marca.

Am avut 2-3 jucători care au revenit după accidentare. Enis Destan nu a fost pregătit. Drăguș a părut mai bine și l-am introdus pe teren. Cham a fost sub nivelul lui, din păcate pentru el și pentru noi. Pe Ozan l-am băgat pentru că Mendy nu a contribuit suficient pe faza ofensivă. Este normal să fim criticați, pentru că schimbările nu au avut un impact”, a mai spus Șenoș Guneș.

Tags: