Irina Loghin și Daniela Condurache au fost invitate în emisiunea Teo Show, unde au vorbit de prietenia care le leagă de ani buni. Cele două artiste au fost împreună în nenumărate turnee și se au ca surorile.
Pe lângă experiențele comune prin care au trecut pe plan muzicale, cele două au amintiri și legate de un eveniment care a marcat întreaga țară. Amiciția lor s-a fortificat în perioade Revoluției din decembrie 1989, când erau împreună la niște cântări departe de meleagurile mioritice, taman în Israel.
Irina Loghin a povestit cum a prins-o schimbarea regimului ceaușist în Israel și prin ce clipe de disperare a trecut. Cele două artiste au văzut transmisiunile în direct la televizor, din Țara Sfântă. Irina și-a recunoscut casa, afectată de tămbălăul creat în țară, moment în care a fost pe punctul să își pună capăt zilelor.
Nu a recurs la un gest extrem în cele din urmă, ambele insistând cu telefoane la ambasadă pentru a afla cum pot ajunge în România.
Irina a spus că a fost pe punctul de a-și lua viața când a văzut ce se întâmplă în România. S-a gândit să meargă în mare și să se lase în voia sorții.
„Ne-a dus la ambasadă să venim în țară. Nu aveam cu ce. Ciprian (n.r.: fiul Irinei Loghin) avea 12 ani. Mergeam la ambasadă și formam telefonul de dimineață și până seara. Am văzut la televizor colțul casei mele ciuruit. Dacă se întâmplă, o iau așa, prin apă, și mă duc”, a povestit îndrăgita Irina Loghin la Kanal D.
Nu e de mirare. având în vedere că cele două mari artiste se aflau la o distanță considerabilă de epicentrul marilor schimbări din România de la vremea aceea. Și Daniela Condurache și-a amintit cât de greu an fost să contacteze pe cineva din țară, în timpul șederii în Israel. Când a apărut primul avion cu destinația România, celor două folcloriste le-a răsărit din nou speranța în suflet.
„Revoluția ne-a prins în Israel. Ne-au dat voie de la ambasadă. Dar nu se putea lua legătură”, a spus Condurache la Teo Show.