Situația jucătorilor din lotul FCSB-ului înaintea meciului cu Craiova. “Gnohere poate să fie gras, dar să fie bun! Gikiewicz nu mai face parte din lot!”

Iuliana Spirache    Ionut Neamţu   
în FCSB
14/09/2019, 11:24
Situația jucătorilor din lotul FCSB-ului înaintea meciului cu Craiova. “Gnohere poate să fie gras, dar să fie bun! Gikiewicz nu mai face parte din lot!” GALERIE FOTO
Bucuria jucătorilor de la Universitatea Craiova după golul lui Harlem Gnohere. Situația fotbaliștilor din lotul vicecampioanei României înaintea meciului cu Universitatea Craiova. Sursă foto: sportpictures.eu

Bogdan Argeș Vintilă a vorbit într-o conferință de presă susținută înaintea meciului cu Universitatea Craiova despre situația jucătorilor din lotul FCSB-ului, iar antrenorul în vârstă de 47 de ani a lăsat să se înțeleagă că Harlem Gnohere, Cristi Manea și Juvhel Tsoumou ar putea juca în meciul de pe stadionul “Ion Oblemenco”.

Situația jucătorilor din lotul FCSB-ului înaintea meciului cu Craiova

“Haideți să vă spun ceva. Harlem Gnohere nu este un caz. El e jucătorul meu și a trecut prin momente grele. A suferit o operație, a avut o perioadă de recuperare, iar cu echipa a început pregătirea de o lună. Este un jucător masiv, dar trebuie să îl ajutăm să îl punem pe picioare. Nu greutatea îți dă valoare. Gnohere poate să fie gras, dar să fie bun. El poate juca și mâine… Nu se știe niciodată. E un jucător care a înscris cu Viitorul. Hora și Harlem erau accidentați, iar Tănase juca vârf. Atunci am cerut să aducem atacant și avem acum 3 atacanți.

Toți trei sunt importanți pentru noi, dar trebuie să îi punem la punct. Doi dintre ei vin după accidentări și trebuie să avem concurență. E posibil orice (n.r. întrebat dacă Cristi Manea poate juca împotriva Craiovei). Tsoumou poate juca mâine. Gikiewicz nu mai face parte din lotul cu care eu lucrez”, a spus Bogdan Argeș Vintilă într-o conferință de presă.

Harlem Gnohere la finalul meciului FCSB - Vitoria Guimaraes. Sursă foto: sportpictures.eu
Harlem Gnohere la finalul meciului FCSB – Vitoria Guimaraes. Sursă foto: sportpictures.eu

Harlem Gnohere, operat în iunie 2019

Harlem Gnohere a fost operat pe 11 iunie 2019, după ce a fost diagnosticat cu ruptură a peretelui anterior și o slăbire a peretelui posterior ale canalului inghinal de partea stângă (inguinal disruption) și entezopatie a mușchilor adductori de aceeași parte. Fotbalistul a revenit pe 18 august 2019, în meciul pierdut de FCSB în fața celor de la Poli Iași, scor 1-2, atunci când a bifat 29 de minute.

Partida dintre Universitatea Craiova și FCSB din etapa a 9-a din Casa Pariurilor Liga 1, sezonul 2019 – 2020, are loc duminică, 15 septembrie, de la ora 21.00, pe stadionul Ion Oblemenco. Partida va fi transmisă de Telekom Sport, Look TV, iar toate fazele importante vor fi LIVE VIDEO pe FANATIK.

Închide ×

FANATIK.RO utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea si în activitatea curentă a FANATIK.RO cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie.

Am înțeles