News

Situație alarmantă la Craiova, după ce angajații unui cămin de bătrâni refolosesc echipamentul de unică folosință într-un focar de COVID

14.08.2020 | 11:52
Situatie alarmanta la Craiova dupa ce angajatii unui camin de batrani refolosesc echipamentul de unica folosinta intrun focar de COVID
ADVERTISEMENT

Un focar de amploare de coronavirus a apărut la căminul de bătrâni din Craiova, unde au fost confirmate nu mai puțin de 126 de cazuri în ultimele trei săptămâni. Situația este agravată de faptul că personalul medical este nevoit să spele mănușile și măștile pe care ar trebui  să le folosească o singură dată, informează Digi24.

În momentul în care îi vezi: Doamnă, nu mai pot! Mor! Te doare sufletul că nu poți să faci nimic pentru ei”, a relatat Cristina Giurescu, fostă infirmieră.

ADVERTISEMENT

Primele 24 de cazuri au fost depistate pe 27 iulie, iar de atunci numărul persoanelor infectate a ajuns la 126, iar un bătrân și-a pierdut viața din cauza COVID-19. Personalul medical este epuizat, iar unii angajați și-au dat demisia invocând lipsa măsurilor necesare.

Personal prea puțin, echipamente de protecție insuficiente

Suntem izolați aici 14 zile să stăm cu bătrânii infectați pozitiv. Din lipsă de personal, pentru că fetele s-au îmbolnăvit și au mers în spital”, spune Cristina Giurescu.

ADVERTISEMENT

Personalul de la căminul de bătrâni a primit insuficiente echipamente de protecție, cu recomandarea să-l refolosească deși, în mod teoretic, ar fi trebuit aruncat după o singură utilizare.

Ni se spunea să încercăm să-l refolosim și să folosim cât mai puține mănuși, vizieră, o mască de unică folosință (…) Echipamentele de unică folosință la un moment dat li s-a cerut la fete să le dezinfecteze, să le pună la uscat, ca să la refolosească”, a povestit infirmiera.

ADVERTISEMENT

În plus, personalul este insuficient pentru a face față situației. ”Inițial, s-a spus carantină de 7 zile pentru personal, să stea aici, și după care au mai ieșit fete pozitive și au spus să rămânem 14 zile, că este lipsa de personal”, a precizat Cristina Giurescu.

Direcția de Sănătate Publică Doj susține că s-au luat toate măsurile necesare. „S-au luat toată măsurile care se pot lua la un cămin de rezidenți de către medicii epidemiologi, medici care au peste 30 de ani experiență în acest domeniu. În momentul în care a dispărut starea de urgență, personalul nu a mai fost carantinat 14 zile. Personalul venind din exterior, a putut să aducă acest virus în cămin”, a declarat Iuliana Manea, reprezentant DSP Dolj.

ADVERTISEMENT

Prefectul de Dolj, Nicușor Roșca, a dispus o anchetă privind măsurile care s-au luat și cauzele numărului mare de infectări.

ADVERTISEMENT