Vladislav Blănuță ar putea fi subiectul unui împrumut la Dinamo București în această iarnă, informație oferită în exclusivitate de FANATIK, însă este posibil ca atacantul să nu aibă drept de joc pentru „câinii roșii”, deoarece deja a evoluat în tricoul a două echipe în acest sezon.
Dinamo caută întăriri pentru a doua parte a sezonului, iar Vladislav Blănuță este un vârf de atac interesant pentru „câini”. Dinamo București s-a interesat de un posibil împrumut al său de la Dinamo Kiev, iar cel ce s-a implicat în negocieri din partea ucrainenilor a fost chiar Igor Surkis, patronul echipei.
Totuși, chiar dacă cele două părți s-ar înțelege, un alt impediment l-ar putea face pe tânărul atacant să rămână în Ucraina până la sfârșitul sezonului. Blănuță a jucat în acest sezon mai multe meciuri pentru Dinamo Kiev, însă a evoluat și într-o partidă de Liga a III-a pentru FC U Craiova 1948, înainte ca el să se transfere în Ucraina.
Deoarece Blănuță a prins minute pentru două echipe în acest sezon, el nu mai poate juca și pentru un al treilea club. Conform Regulamentului FIFA privind Statutul și Transferul Jucătorilor, regula generală este următoarea: un jucător poate fi înregistrat la maximum trei cluburi în decursul aceluiași sezon și are dreptul de joc pentru doar două dintre acestea.
Pe scurt, pentru că Vladislav Blănuță a jucat pentru FC U Craiova 1948, în Liga a III-a a României, și pentru Dinamo Kiev, în campionatul Ucrainei, dar și în Conference League, el nu mai poate evolua până la următoarea stagiune pentru o altă echipă în afară de cele două, deci varianta Dinamo București ar ieși din calcul pentru această iarnă.
Deși regula este clară, Vladislav Blănuță ar avea câteva portițe prin care ar putea, totuși, să joace pentru Dinamo București în sezonul 2025/2026. Ținând cont de faptul că FC U Craiova 1948 a fost exclusă din competiție ulterior, deci partida respectivă nu a existat din punct de vedere juridic, dar și de contextul geopolitic din Ucraina, mai ales că Blănuță a avut probleme grave cu suporterii, avocații fotbalistului pot invoca mai multe lucruri pentru care clientul lor să fie lăsat să joace pentru al treilea club.
Speranța principală a lui Blănuță este anularea rezultatelor lui FC U Craiova din acest sezon de Liga a III-a. Echipa a fost exclusă din competiție de către FRF, iar toate rezultatele au fost anulate, deci, prin urmare, se dorește ca și apariția atacantului pentru olteni să fie considerată nulă.
O altă portiță poate fi Anexa nr. 7, a cărei validitate a fost extinsă de FIFA până la 30 iunie 2026. Aceasta spune că jucătorii străini din Ucraina își pot suspenda contractele din cauza războiului. Ea faciliteaza plecarea de la un club din Ucraina, însă nu anulează regula ce prevede numărul de cluburi pentru care poți juca într-un sezon.
O a treia situație pe care Vladislav Blănuță o poate invoca este cea de „persona non grata”, după ce atacantul român a fost amenințat încă de la începutul transferului său de fanii ucraineni, care au descoperit videoclipuri cu propagandă pro-rusă pe contul de TikTok al sportivului.
Cazul lui Blănuță a fost înaintat spre soluționare în regim de urgență către Comisia pentru Statutul Jucătorului din cadrul FRF, ținând cont că perioada de mercato de iarnă tocmai s-a deschis. Se așteaptă ca Federația Română de Fotbal, care a trimis o cerere către FIFA, să vină cu un răspuns în următoarele zile.
Avocații susțin că meciul pentru U Craiova nu poate fi considerat activitate competițională oficială din pricina faptului că echipa a fost exclusă din competiție, iar rezultatele au fost șterse. Totuși, poziția FIFA este foarte rigidă în astfel de cazuri și chiar dacă rezultatul echipei e anulat, prezența fizică a jucătorului pe teren rămâne înregistrată în raportul arbitrului.
Poziția FRF rămâne precaută pentru un moment, deoarece există riscul ca Dinamo să piardă toate meciurile la masa verde dacă Vladislav Blănuță primește drept de joc, iar ulterior se dovedește că el a activat ilegal.