Sport

Situație de urgență la Steaua! Peste 20 de juniori aflați în turneu la Arad au ajuns la spital

Două grupe de juniori ale clubului Steaua București au ajuns la spital. Ce s-a întâmplat, de fapt, cu micuții fotbaliști care se aflau într-un turneu la Arad.
18.04.2026 | 22:11
Situatie de urgenta la Steaua Peste 20 de juniori aflati in turneu la Arad au ajuns la spital
Motivul pentru care mai mulți juniori de la Steaua au ajuns la spital. Sursă foto: colaj Fanatik
ADVERTISEMENT

Probleme grave pentru o serie de tineri jucători de la Steaua, care se aflau la Arad pentru un turneu de fotbal. Aceștia au acuzat probleme stomacale și au fost transportați de urgență la spital.

Mai mulți juniori de la Steaua au ajuns la spital

Nu mai puțin de 24 de jucători de la formațiile de juniori ale clubului Steaua București au ajuns la Unitatea de Primiri Urgențe a Spitalului Județean Arad după ce li s-a făcut rău. Conform Special Arad, simptomele sunt de toxiinfecție alimentară.

ADVERTISEMENT

Fotbaliștii cu vârste de 15 și 16 ani au acuzat stări de greață și diaree, dar niciunul nu a necesitat internare. Puștii au fost totuși evaluat amănunțit, deoarece ei urmau să se întoarcă la București și să nu existe probleme pe drum.

Jucătorii clubului Steaua au fost cazați la Casa Armatei și au mâncat la Hotelul President din Arad. Formațiile U15 și U16 ale ”militarilor” au pierdut meciurile susținute împotriva echipelor similare ale celor de la UTA.

ADVERTISEMENT

Ce este toxiinfecția alimentară

Toxiinfecția alimentară este o boală cauzata de consumul de alimente și apă contaminate cu anumite bacterii, virusuri, paraziți sau substanțe chimice. Simptomele tipice sunt vărsăturile și diareea.

ADVERTISEMENT

Acești agenți patogeni se pot găsi pe aproape toate alimentele pe care oamenii le consumă. Alimentele consumate crude sunt surse frecvente de indigestie sau toxiinfecție alimentară fiindcă nu trec printr-un proces de pregătire termică.

ADVERTISEMENT

Alimente precum carnea, ouăle și produsele lactate sunt frecvent contaminate. Și apa poate fi contaminată cu microorganisme care provoacă boli.