Fotbal intern

Situație dificilă pentru Gane, înainte de FC Botoșani – Dinamo. Paul Anton nu a făcut deplasarea

23.01.2021 | 10:42
Situatie dificila pentru Gane inainte de FC Botosani  Dinamo Paul Anton nu a facut deplasarea
Situație dificilă pentru Gane, înainte de FC Botoșani - Dinamo. Paul Anton nu a făcut deplasarea. Sursa foto: SportPictures.eu
ADVERTISEMENT

Aflat pe lista de fotbaliști pe care DDB vrea neapărat să îi convingă să continue la Dinamo și să accepte renegocierea contractului, Paul Anton nu va juca la Botoșani după ce s-a accidentat.

În vârstă de 29 de ani, Anton este considerat a fi unul dintre căpitanii lui Dinamo și a revenit la club la începutul lunii octombrie. El a ajuns pentru prima oară în „Groapă” în 2015.

ADVERTISEMENT

Mijlocașul este om de bază în angrenajul lui Jerry Gane și, după ce nu a fost plătit de Pablo Cortacero de când a venit, a anunțat că ia în calcul să plece de la echipă.

Situație dificilă pentru Gane, înainte de FC Botoșani – Dinamo. Paul Anton, accidentare la aductori

Misiunea lui Jerry Gane în deplasarea de la Botoșani este una foarte dificilă. De altfel, toate misiunile lui Dinamo sunt dificile în ultima vreme, dar de această dată antrenorul va trebui să abordeze partida fără patru oameni de bază.

ADVERTISEMENT

După ce s-a confruntat cu plecările unor fotbaliști precum Isma Lopez, Alexander Gonzalez, Tomas Mejias sau Juan Camara, fostul secund al lui Cosmin Contra va trebui să abordeze partida din Moldova și fără alți fotbaliști esențiali.

Ricardo Grigore și Janusz Gol erau deja cunoscuți ca fiind indisponibili pentru meciul de la Botoșani, confruntându-se cu accidentări mai vechi. Nici Adam Nemec nu era un om pe care Gane să se bazeze, slovacul fiind suspendat după galbenul văzut cu Chindia.

ADVERTISEMENT

Doar că un absent de ultimă oră este și Paul Anton. Mijlocașului i-a recidivat o accidentare la aductori. Dinamo1948 anunță că accidentarea este singurul lucru care l-a împiedicat pe Anton să facă deplasarea, problema unei plecări de la echipă fiind exclusă.

CFR Cluj încă ar vrea să îl transfere

Puține lucruri au mers bine la Dinamo în acest sezon, iar fără implicarea suporterilor din programul DDB falimentul pare să fi fost inevitabil. Asta deși totul începuse bine, cu un nou acționar, Cosmin Contra revenit pe cai mari și jucători noi cărora li s-au oferit contracte excelente.

ADVERTISEMENT

Printre aceștia s-a numărat și Paul Anton, convins să revină în Ștefan cel Mare în toamnă, din postura de jucător liber de contract. Revenit la clubul pentru care a mai jucat în sezoanele 2015-2016 și 2017-2018, mijlocașul a acceptat un salariu uriaș promis de Pablo Cortacero. Numai că remunerația nu avea să fie plătită de către spaniol. Nici măcar pentru o lună.

În aceste condiții, Paul Anton a trebuit să își renegocieze înțelegerea cu fanii din DDB, care i-au propus diminuarea salariului. FANATIK a anunțat în exclusivitate că cele două părți s-au înțeles, însă anunțul oficial al unei noi înțelegeri nu a fost încă făcut.

Anton așteaptă finalul perioadei de transferuri și clarificarea situației de la club, mai ales că este în continuare dorit de CFR Cluj. Campioana României ar vrea să profite de situația de la Dinamo și să îl ia fără o sumă de transfer pe Anton. Clujenii îl vor pe dinamovist în schimbul lui Damjan Djokovic, convins de Marius Șumudică să semneze cu Rizespor.

FANATIK a dezvăluit că în vară, fotbalistul lui Dinamo a fost foarte aproape să ajungă în Gruia și bătuse deja palma cu formația antrenată pe atunci de Dan Petrescu. Doar insistențele fanilor și ale lui Cosmin Contra l-au determinat să aleagă, din nou, formația alb-roșie, de care este atașat sentimental.

 

ADVERTISEMENT
Tags: