Situație cu adevărat disperată pentru o familie cu trei copii de lângă municipiul Cluj-Napoca. Oamenii vor rămâne pe drumuri după ce casa în care locuiesc urmează a fi demolată.
O familie din județul Cluj cu trei copii, unul dintre ei aproape de a da Bacalaureatul, iar altul olimpic, este într-o situație disperată. Casa în care locuiesc urmează a fi demolată de autorități.
Dar cum s-a ajuns la această situație. În urmă cu câțiva ani, mai multe familii și-au construit case la marginea Clujului. Acum riscă să rămână fără ele și implicit pe drumuri. Motivul: cele circa 150 de familii stabilite în aceste case de lângă Cluj-Napoca și-au ridicat construcțiile fără să mai aștepte autorizațiile de construcție.
În zadar, ani la rândul, oamenii au sperat că vor intra în legalitate. Nu s-a întâmplat asta, iar acum casele urmează a fi demolate. Prima locuinţă ridicată fără autorizaţie urmează să fie demolată chiar în aceste zile. În ceea ce-i privește, reprezentanții primăriei spun că ei doar pun în aplicare o hotărâre judecătorească.
Chiar luni, 22 mai, familia cu cei trei copii s-a trezit la uşă cu un executor judecătoresc. ”Direct cu lăcătușul cu echipa de demolări au venit cu scut ca și cum suntem cei mai mari infractori.
Normal, familia speriată. Se vrea cu tot dinadinsul a demola o dată pentru exemplu și cred că si sper că e doar un exemplu să se dea pe zonă, să nu se mai construiască și să sperie lumea”, spune Claudiu Ielciu, proprietarul, conform Observator News.
Un reprezentant al primăriei spune că instanța de judecată a decis ca aceste case să dispară, nu primăria. ”E sentință definitivă și irecovabilă din 2016. Știți că în 2016 i s-a spus domnului Ielciu cand era la etaj și nu era gata casa să nu mai construiască că urmează să fie aplicată? Știți asta, nu?”, a spus viceprimarul, ajuns să stea de vorbă cu oamenii.
Familia Ielciu nu este singura în această postură. În această situaţie grea se află încă 150 de familii. Oamenii şi-au permis terenuri în oraş şi au construit în extravilan, în ultimii 15 ani. Conform sentinței, nicio casă nu va rămâne în picioare.
Terenul extravilan unde au apărut aceste case se află în afara zonei de locuințe. Astfel, poate să aibă doar destinație agricolă. Pe el se pot ridica doar clădiri menite să faciliteze activitatea agricolă. Vorbim de adăposturi de animale, depozite de furaje sau parcuri fotovoltaice.