Situaţie fără precedent la o şcoală din Gorj! Educatoarele sunt acuzate că sedează copiii pentru orele de somn

Bogdan Solomon   
în HotNews
09/04/2019, 11:02
Situaţie fără precedent la o şcoală din Gorj! Educatoarele sunt acuzate că sedează copiii pentru orele de somn GALERIE FOTO
Caz incredibil la o creșă din Gorj. Micuții ar fi fost sedați

Scene revoltătoare la o creșă din Gorj. Educatoarele sunt acuzate că sedează copiii, pentru ca aceștia să stea liniștiți. Totul a pornit de la una dintre mame, iar scandalul a luat deja amploare. Revoltată de această situație, femeia a depus plângere la poliție.

O mamă acuză că educatoarele i-ar fi sedat fetița

Cazul fără precedent a fost semnalat la creșa din orașul Bumbești-Jiu, de altfel singura din oraș. Mai exact, mama unei fetițe de doi ani și 3 luni s-a speriat după ce micuța a început să aibă stări de somnolență inexplicabile, deși obișnuia să doarmă ore bune la creșă.

Femeia susține că o angajată i-ar fi spus că educatoarele obișnuiesc să le dea copiilor un sirop care să-i adoarmă. Este vorba despre Romergan, medicament folosit ca sedativ, care se eliberează numai pe bază de rețetă.

Scandal la o creșă din Gorj. O mamă acuză educatoarele de fapte incredibile
Scandal la o creșă din Gorj. O mamă acuză educatoarele de fapte incredibile

 

Femeia a depus plângere împotriva educatoarelor

Cele două educatoare urmează să fie anchetate, după ce femeia a depus plângere împotriva lor, mergând totodată cu fetița la analize. Toată lumea așteaptă acum rezultatele respectivelor analize, care vor fi transmise de Institutul Mina Minovici abia peste o lună.

Între timp, anchetatorii fac cercetări în acest caz. Oamenii legii au deschis deja un dosar penal pentru rele tratamente aplicate asupra minorului. De asemenea, s-au sesizat atât Primăria orașului Bumbești-Jiu, cât și Inspectoratul Școlar Gorj.

La data de 3 aprilie 2019, Inspectoratul de Politie Județean Gorj a fost sesizat de către o femeie în vârstă de 22 de ani, din Bumbești-Jiu, cu privire la faptul că, la o creșă din localitate, două educatoare i-ar fi administrat fiicei sale, o substanță care i-ar provoca somnolență. În cauză a fost întocmit dosar penal în care se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de rele tratamente aplicate minorului, sub supravegherea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Târgu-Jiu” , a declarat Miruna Prejbeanu, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliție Județean Gorj.

 

 

Închide ×