Nicolae Stanciu se pregătește de despărțirea de saudiții de la Damac, contractul său cu gruparea din Saudi Pro League fiind valabil până în luna iunie. Remunerat cu mai bine de două milioane de euro pe an, acesta este gata să facă pasul în Serie A.
Nicolae Stanciu este unul dintre cei mai constanți fotbaliști români la ora actuală. Ajuns la vârsta de 31 de ani, „tricolorul” a evoluat de-a lungul carierei în Româna, Belgia, Cehia și China, până să fie transferat de Damac, în Arabia Saudită.
Transferat acum aproape doi ani de la Wuhan Three Town pentru suma de 2,5 milioane de euro, Stanciu este aproape de a face un mare pas în cariera sa de fotbalist profesionist, după ce a ajuns la un acord de principiu cu Genoa, formația patronată de Dan Șucu.
FANATIK a anunțat în exclusivitate că omul de afaceri, care este patron și la Rapid, a călătorit în Italia pentru a rezolva transferul căpitanul echipei naționale de fotbal a României.
Deși încasează anual peste două milioane de euro în Arabia Saudită, Victor Becali spune că sunt șanse mari ca fotbalistul român să nu fi văzut niciun ban în ultimul an de la clubul din Saudi Pro League.
„Stanciu nu e un jucător oarecare. În ultimii 5-6-7 ani a jucat în China, Cehia și Arabia Saudită. În Cehia a fost la o echipă bună. E oarecum surprinzător pentru mine să meargă în Italia. Acolo nu ești plătit 7-8 luni (n.r. în Arabia Saudită).
Nu toți își iau banii cum îi ia Ronaldo. Cred că nu e plătit de un an, așa se aude. E o provocare să te duci în fotbalul italian. Să dea Dumnezeu să îi reușească. După cinci ani de fotbal boem, nici boem nu este, să te duci în fotbalul italian nu e ușor”, a declarat Victor Becali, potrivit Digi Sport.