Sport

Situație halucinantă în privința viitorului lui Ianis Hagi! „Prințul” ar putea rămâne în „stand-by” la Rangers: „Trebuie să aștepte”

Ianis Hagi se află în ultimele luni de contract la Rangers și ar putea semna cu orice echipă, însă dorința sa cea mai mare este să rămână în Scoția
04.05.2025 | 14:43
Situatie halucinanta in privinta viitorului lui Ianis Hagi Printul ar putea ramane in standby la Rangers Trebuie sa astepte
Din dorința de a continua la Rangers, Ianis Hagi ar rămâne la echipa chiar și după expirarea contractului, fără siguranța unei noi înțelegeri. Foto: Colaj FANATIK
ADVERTISEMENT

Ianis Hagi trăiește o telenovelă la Rangers. Întreaga sa cariera de la clubul de pe Ibrox este demnă de povestit, dar încă nu s-a terminat. Deși contractul său expiră pe 30 iunie și încă nu a intrat în discuții cu conducerea pentru prelungire, „Prințul” continuă să-și dorească să rămână în Scoția.

Telenovela lui Ianis Hagi la Rangers continuă! Internaționalul român ar putea rămâne pe Ibrox chiar și după expirarea contractului

Ianis Hagi a avut pe Ibrox, alături de Rangers, atât bucurii, cât și momente mai puțin bune. Mijlocașul român a impresionat în primul său sezon în Scoția, când a fost numit cel mai bun tânăr jucător al campionatului, însă o accidentare gravă l-a ținut departe de fotbal timp de aproximativ un an.

ADVERTISEMENT

Revenit după accidentare, Ianis a fost împrumutat la Alaves, în La Liga, unde nu a reușit să se impună și a fost folosit adesea din postura de rezervă. Nemulțumiți de prestațiile sale, spaniolii nu l-au păstrat, așa că Hagi s-a întors pe Ibrox, unde a fost nevoit să înfrunte conducerea.

Din cauza salariului său mare, dar și pentru că scoțienii nu mai aveau încredere în el, fostul antrenor, Philippe Clement, a ales să nu-l mai utilizeze pe Ianis Hagi și nici să-l mai primească la antrenamentele echipei mari. După o perioadă în care s-a antrenat și a jucat pentru echipa a doua, Ianis și-a renegociat anumite clauze din contract și a reintrat în echipă.

ADVERTISEMENT

Ianis a avut prestații bune în acest sezon în campionatul Scoției, deși nu a fost tot timpul folosit pe poziția sa favorită. Deoarece contractul său expiră, iar conducerea nu a pornit încă niciun demers pentru prelungirea înțelegerii, Ianis și-a exprimat de mai multe ori dorința de a rămâne la Rangers. Deoarece jucătorii sunt antrenați de un tehnician interimar în acest moment, conducerea așteaptă finalul sezonului pentru a numi noul principal pentru a lua decizia în privința lui Ianis Hagi, care ar putea rămâne în lot chiar și după expirarea contractului, până ce conducerea va stabili viitorul său.

„Acest lucru ușurează negocierile”

Dan Plumley, un expert în domeniul financiar sportiv, a cărui expertiză contează foarte mult, a comentat situația lui Ianis Hagi: „Întotdeauna e mai ușor dacă jucătorul vrea să rămână. Desigur, acest lucru ușurează negocierile.
Totuși, vor exista aspecte care trebuie luate în calcul. Nicio negociere nu e atât de simplă, dar dacă ai jucătorul de partea ta, asta e unul dintre cele mai importante lucruri.

ADVERTISEMENT

Bineînțeles, în acest moment, la Rangers există multe alte lucruri implicate, cum ar fi cum se va încheia sezonul și procesul de preluare, dar aceștia sunt factori care trebuie luați în considerare. În cele din urmă, dacă jucătorul a spus public că nu e adevărat că pleacă și că își dorește să rămână, asta face ca discuția inițială în cadrul renegocierii să fie mai ușoară”, a spus Plumley conform ibroxnews.com.

ADVERTISEMENT

„Hagi ar putea fi nevoit să aștepte până după termenul tradițional de expirare a contractului pentru ca situația să fie rezolvată la Ibrox – mai ales dacă vrea cu adevărat să rămână”, notează sursa citată anterior.

Tags: