News

Situaţie incredibilă în Italia. Plajele, pline de oameni înainte să fie deschise oficial. Probleme şi în baruri

24.05.2020 | 22:10
Situatie incredibila in Italia Plajele pline de oameni inainte sa fie deschise oficial Probleme si in baruri
Oamenii din Italia au uitat de restricțiile impuse de autorități din cauza pandemiei de coronavirus și care sunt încă vigoare până luni, 25 mai, și au umplut plajele și barurile. Sursă foto: hepta.ro
ADVERTISEMENT

Oamenii din Italia au uitat de restricțiile impuse de autorități din cauza pandemiei de coronavirus și care sunt încă vigoare până luni, 25 mai, și au umplut plajele și barurile.

Plajele, pline de oameni în Italia înainte să fie deschise oficial

Conform Agerpres, care citează agenția DPA, oamenii nu au mai avut răbdare încă o zi pentru ca restricțiile să fie ridicate în mod oficial de autoritățile din Italia și au umplut plajele.

ADVERTISEMENT

Profitând și de vremea bună, italienii au plecat cu mic cu mare la plajă și la soare. Imagini televizate din sudul Italiei arătau plaje din Sicilia pline de oameni şi puţini purtau măşti de protecţie.

În marile metropole, tinerii au luat cu asalt barurile și terasele resturantelor, stârnind îngrijorare printre autorități în privința relaxării restricțiilor.

ADVERTISEMENT

În unele oraşe, primarii au închis barurile

La Roma, Napoli, Genova şi alte mari oraşe, tinerii s-au îndreptat spre baruri seara şi mulţi stăteau în grupuri fără să respecte măsurile de distanţare socială sau să poarte măşti de protecție.

”După ce au stat acasă atât de mult timp, tinerii au pierdut din vedere limitele pe care le respectau”, a declarat ministrul de interne Luciana Lamorgese.

ADVERTISEMENT

În unele oraşe, primarii au închis barurile la începutul serii şi autorităţile din Rimini, staţiune la Marea Adriatică, au anunţat un loc pentru verificări pentru a se asigura că nu au loc adunări ilegale.

Italia, una dintre ţările cele mai afectate de virus, a relaxat izolarea pe 18 mai, permiţând redeschiderea restaurantelor, barurilor şi magazinelor, atât timp cât patronii respectă regulile de igienă.

ADVERTISEMENT

Școlile și plajele urmează să se redeschidă luni, 25 mai, iar turiştilor din străinătate li se va permite să intre în Italia începând cu 3 iunie. În întreaga ţară, 230.000 de persoane au fost testate pozitiv pentru noul coronavirus şi aproape 33.000 au murit.

ADVERTISEMENT